Zbateri

Zbateri

Eugen Budău: Istoria literară e obligată să consemneze, mai bine mai tîrziu decît niciodată, numele scriitorului TOMA SPĂTARU (Constantin R. Crişan, conform actului de naştere), nu numai ca pe un gest recuperator (despre romanul Zbateri, tipărit în 1958 la E. S. P. L. A., primul dintr-o serie de cinci volume nu s-a semnalat nimic în presa literară a timpului, din varii motive), marcând şi în acest fel un destin dramatic, comun spiritelor vizionare, interogative şi morale, ce au suferit în a doua parte a veacului XX supliciul umilinţei în închisoarea comunistă), dar mai ales ca pe un eveniment literar în stare să răstoarne ierarhii tranşate (inclusiv oportunist) în diverse tomuri de istorie şi critică literară din 1960 pînă în 2001, semn că funcţia proteică a literaturii române e o realitate vie, palpabilă şi surprinzătoare, încărcată de mobilitate, devoratoare de valori efemere în favoarea altora, mai dinamice, mai evidente. Destinul cărţii se suprapune, în linii mari, traseului unei biografii tumultuoase, cu pete albe şi pete negre, aidoma unui veac imprevizibil prin cauze şi efecte tragice. Născut într-o familie de ţărani plugari din Buda-Corbiţa, aproape de Tecuci (tatăl său, Radu, se trăgea dintr-un neam de oieri ardeleni), la 16 noiembrie 1902, Constantin R. Crişan se dedica, deopotrivă, carierei de învăţător (este absolvent al Şcolii Normale din Bîrlad în 1921) şi celei de preot (terminînd, după echivalări şi diferenţe şcolare succesive, prima promoţie a Seminarului Teologic din Huşi în 1923). Ambianţa culturală a Bîrladului (unde frecventează, printre altele, şedinţele Academiei Bîrlădene) îşi va pune decisiv amprenta pe destinul lui Constantin R. Crişan, care va scrie poezie, nuvele, teatru, predici, colaborează la reviste, pregăteşte serbări şi "face teatru sătesc" (după propria-i mărturisire), proiectează publicaţii literare ("Orientări", 1932-1938, 1940, la Moineşti), semnînd, din motive lesne de înţeles, cu zeci de pseudonime, dintre care se va impune, prin amploarea scrierii, acela cu care semnează prezentul roman. Cariera profesională o începe ca preot paroh al parohiei Valea Sosii, din comuna Poduri, lîngă Moineşti, judeţul Bacău, unde este şi învăţător la şcoala primară din Poduri. Constantin R. Crişan era, încă din tinereţe, un om activ, dominat de morbul scrierii, lucrător în ale culturii de tip haretian, supus, în acelaşi timp, unor experienţe de ordin doctrinar (se apropie un timp de adventism), tendinţei de a se perfecţiona spiritual (urmează doi ani de Teologie la Bucureşti, căzînd regulat la ebraică, şi opţiunii, în plan politic, pentru mişcarea iniţiată de Octavian Goga. Romanul Zbateri este realizat în linia romanului tradiţional românesc obiectiv, scris cu o mare forţă epică, înregistrînd istoria realistă a comunităţii rurale de pe Valea Siretului mijlociu. Autorul nu apelează la procedeul evocării melancolice sau uşor ironice în radiografierea lumii anului 1936 şi nici nu îmbrăţişează stilul poematic (recognoscibil în cazul supermediatizatului roman, la vremea respectivă, Desculţ de Zaharia Stancu), aderînd la forme clasice de expunere: romanul Zbateri face cronica unor evenimente rurale, generînd o polifonie narativă în care se mişcă zeci de personaje, fiecare cu istorie proprie, dar strîns legată de pitoreştile locuri ale Mîndruţei şi împrejurimilor sale, prezentate emblematic. De altfel, subtitlul primului volum al romanului Zbateri, "Întîmplări din Mîndruţa" a fost ales în mod voit, scriitorul suprapunînd perfect lumea fictivă celei reale, cunoscută în detaliu, întrucît se identifică în plan social, economic şi psihologic, cu lumea spaţiului natal din jurul Tecuciului. Prin tendinţa de a epuiza orice eveniment din punct de vedere narativ, de a prezenta o societate umană în varianta ei rurală fără artificii stilistice, canoane şi exagerări de natură psihologică, de esenţă naturalistă, romanul Zbateri, redus la primul volum, dezvoltă incipient spiritul balzacian al autorului. Este vorba de uriaşa forţă epică, de proiectarea zecilor de personaje în cadrele drepte ale verosimilităţii, de impresia, uneori sufocantă, de real, pînă şi a sugestiilor de ordin olfactiv (cartea "emană" miros de pămînt, de fîn, de viţă-de-vie, de pădure, de noapte ş. a., în imagini veridice, necontrafacute, aspre şi duioase deopotrivă, într-un flux narativ desăvîrşit, cu un bun control al limbii, neostentativ populară şi regională. Toma Spătaru e un excelent povestitor şi un bun psiholog al scenelor colective (episodul prolog al incendiului pe aria boierului Ganuta e grăitor). Fraza are ritm, curge în ton cu dramatismul povestii. Înseşi secvenţele descriptive, lapidare şi concrete, sunt contaminate de epic sau de forţa lui, au tensiune interioară şi uneori sclipiri de smaragd, ca în fragmentul (liric, de această dată) despre pămînt, primăvară: "Tot pamîntu-i înnoit cu haine negre. Numai ogoarele de grîu bat în verde. Pe unde-i pamîntul gras, grîu-i deasupra gleznei; bate în negru şi începe a se văluri, uşor, cînd adie vîntul. Pe unde-i coasta, hlei, verdele-i spălăcit, firele rare şi subţiri. Dar dacă plouă, se face şi pe-acolo. Bobul iese mai plin, mai mare, rotund şi greu, pe îndoitură sau pe şes..." Romanul Zbateri reprezintă, dincolo de orice ierarhizare, o izbîndă literară în plină literatură proletcultistă (deşi Toma Spătaru face şi o concesie de la conştiinţă cînd scrie: "Ruşii şi-au isprăvit socotelile cu boierii, cu hoţii lor, vor să înceapă a trăi ca lumea..."). E greu, după aproape jumătate de veac să-i consemnezi valoarea în raport cu timpul cînd a apărut şi a fost interzis lecturii sau acum, la o nouă ediţie, într-un alt secol şi un alt mileniu.

Toma Spătaru (cf. actului de naştere, Constantin R. Crişan) s-a născut într-o familie de ţărani plugari din Buda-Corbiţa, aproape de Tecuci la 16 noiembrie 1902. Este absolvent al Şcolii Normale din Bîrlad în 1921 şi al Seminarului Teologic din Huşi în 1923. În primii ani de după terminarea şcolii, frecventează şedinţele Academiei Bîrlădene, scrie poezie, nuvele, teatru, predici, colaborează la reviste, pregăteşte serbări şi "face teatru sătesc" (dupa propria-i mărturisire), proiectează publicaţii literare ("Orientări", 1932-1938, 1940, la Moineşti). Semnează, din varii motive, cu zeci de pseudonime, dintre care se va impune, prin amploarea scrierii, acela cu care semnează romanul Zbateri. Cariera profesională o începe ca preot paroh al parohiei Valea Sosii, din comuna Poduri, lîngă Moineşti, judeţul Bacău, unde este şi învăţător la şcoala primară din Poduri. Dorinţa sa de a se perfecţiona spiritual se concretizează şi prin frecventarea timp de doi ani a cursurilor Facultăţii de Teologie la Bucureşti, dar cade regulat la ebraică. În această perioadă, simpatizează în plan politic cu mişcarea iniţiată de Octavian Goga. Primele sale tipărituri au forma unor cateheze şi apar între anii 1925-1927: Patima, Moineşti, Cercul Pastoral, 1925; Unirea, Lugoj, Editura Baciu, 1926; Trei conferinte, [Moineşti], 1927. Adevăratul debut literar, chiar dacă nu lipsit de conotaţii religioase, are loc odată cu poemul (structurat în 18 psalmi), Cîntarea Mîntuirii Mele, Moineşti, 1927.

Aceasta este pentru Constantin R. Crişan o perioadă de intensă activitate în plan cultural (ca preot, învăţător, publicist, scriitor), leagă prietenii literare (cu avocatul şi poetul umorist Al. Gheorghiu-Doinaru din Moineşti, cu prozatorul şi omul de şcoală B. Jordan din Ismail), iar la Bacău îi cunoaşte pe G. Bacovia şi Agatha Grigorescu-Bacovia, pe avocatul şi scriitorul I. I. Stoican şi pe pedagogul Grigore Tăbăcaru. Colaborează la "Bilete de papagal" şi scrie pagini întregi de poezii, piese de teatru, nuvele şi romane - manuscrise netipărite pînă azi. După 1935 se apropie tot mai mult de legionari, cunoscîndu-l pe Zelea Codreanu. În 1940, anul rebeliunii legionare, devine pentru scurt timp inspector şcolar general, după care pimeşte spre păstorire Parohia Grigoreni, unde unde va rămîne tot timpul războiului. Constantin R. Crişan e arestat pentru cîtva timp în timpul dictaturii antonesciene. După 23 august 1944, este inspector şcolar şi bisericesc, organizează comitete săteşti, face reforma agrară, este delegat la numeroase congrese ce aveau să pregătească terenul pentru instalarea puterii sovietice de la noi. În plan cultural, scrie şi regizează piese muncitoreşti, colaborează la presa "progresistă" din Bacău, dar şi la "Gazeta literară" ori la "Contemporanul", este inclus în culegerile literare regionale "Plaiurile Bistriţei". Este arestat pentru prima dată între 15 aprilie 1952 şi 1 septembrie 1954; face detenţie la Canal (unde îl cunoaşte pe poetul Andrei Ciurunga). Reîntors acasă, din 1954 oficiază ca preot la Parohia Rus-Ciutea, lîngă Bacău. 1958 este anul apariţiei (la E. S. P. L. A.) a primului (şi unicului) volum tipărit, intitulat Întîmplări din Mîndruţa, al romanului Zbateri, care urma să aibă cinci volume. Romanul a avut o primire specială din partea oficialităţilor vremii: 10. 000 de exemplare au fost scoase de pe piaţă, iar bibliotecile au trecut romanul la index. Acest roman reprezintă motivul pentru care este arestat a doua oară (între 15 august 1959 şi 10 august 1964); în actul de detenţie se specifică faptul că este condamnat pentru activitatea "antidemocratică" anterioară, din perioada 1933-1937. Fiind închis la Aiud, îşi execută detenţia la secţia a XI-a (comitetul de lectori şi secţia preoţi), unde îl cunoaşte pe Bartolomeu Anania. Dupa eliberare, cîţiva ani mai oficiază ca preot al Parohiei Deleni, comuna Helegia. Deşi publică nuvele şi povestiri în revista băcăuană Ateneu, încearcă să-i fie montată o piesă de teatru, revizuieşte romane mai vechi şi mai noi, realizează o nouă versiune la Cîntarea Mîntuirii Mele (1973), nu i se mai permite să editeze nimic. Moare la Bacău, la 24 martie 1985.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie