Vremea Loctiitorilor
Preț: 10,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Ardian-Christian Kuciuk
Editura: Humanitas
Anul publicării: 2003
Pagini: 144
DESCRIERE
Vremea Loctiitorilor
Ardian-Christian Kuciuk are dou` patrii literare, glorificate de el în ceea ce scrie. Pentru Albania simte responsabilitatea pe care o ai faţă de locul naşterii şi al primelor cuvinte.
România este o opţiune spirituală pe care nu ar schimba-o cu nimic altceva. Venit dintr-un tărîm oglindit în miticul Ohrid şi dintr-o mutilantă, sălbatică represiune ideologică, istoria prozei lui este, de fapt, triumful unui talent uriaş.
La treizeci şi trei de ani abia împliniţi, este conştient că Dumnezeu nu ţine decît cu "cei care merg pînă la capăt". Aceste pagini s-au născut în urma unor lungi dialoguri la Bistroul Mofturi.
De ce spiritualitatea albaneză? Din mai multe motive. Pentru că am avut interlocutor un scriitor de excepţie. Pentru că Albania cea de numai 29000 de km2 a dat lumii valori incontestabile.
Pentru că cincizeci de ani nu s-a ştiut aproape nimic despre ea, deşi era pe harta Europei şi a Balcanilor. Pentru că nu s-a lăsat îngenuncheată şi a luptat să supravieţuiască spiritual.
Bine ai venit în literatura română, Ardian-Christian Kuciuk! Iolanda Malamen

Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 42,75 leiPRP: 45,00 lei
- 69,35 leiPRP: 73,00 lei
- 27,55 leiPRP: 29,00 lei
RECENZII