UN BUCURESTI MAI PUTIN CUNOSCUT

UN BUCURESTI MAI PUTIN CUNOSCUT

Nu au trecut „decât" vreo trei ani de când - sub titlul O carte care există fără să fie -scriam în suplimentul cultural al Cotidianului de atunci (Litere, arte.şi idei din 24 mai 2004) despre volumul pe care binevoiţi acum să vă aplecaţi privirile. Manufacturat şi încopciat, manuscrisul care cuprindea foiletoanele despre vechii Bucureşti publicate de Silviu N. Dragomir în Cotidianul, din decembri» 1994 în februarie 1998, pornise în căutarea unui editor priceput şi generos. Mă bucur că, în sfârşit, 1-a găsit.
Chiar dacă, între timp, Silviu N. Dragomir şi-a căptuşit CV-ul cu două alte apariţii editoriale (un somptuos album de cartofilie, Familia regală în vechi cărţi poştale ilustrate, realizat împreună cu Codrin Ştefănescu la editura Arvin Press, şi Istorii neelucidate în seria „Misterele universului" a editurii Lucman), tot aici, în iubirea pătimaşă pentru cotloanele feerice, misterioase şi parfumate ale Bucureştilor, se simte acasă fiinţa autorului.
Pe dl. Dragomir 1-am cunoscut pe la începuturile anilor '90, în redacţia LA&I.
Nu ne-am înţeles de minune din primul foc. Potrivit pasiunii şi colecţiei sale, ar fi dorit, pe bună dreptate, un spaţiu editorial cât mai cuprinzător şi condiţii tipografice cât mai avantajoase. Noi, pe lângă eterna luptă cu numărul mic de pagini şi neputinţa de a influenţa în vreun fel mecanismele tehnico-administrative şi financiare ale gazetei, mai eram şi divizaţi cu încăpăţânare. De-o parte, „ilustrativii" (Tania Radu şi Constantin Ciubotaru), cei care ar fi dat orice pentru a sparge oglinda textului cu fotografii şi reproduceri. De cealaltă, textofilul din mine, pentru care orice fisură iconografică în corpul paginii durea ca o rană sângerândă. Nu a fost nevoie totuşi de prea multă vreme pentru a ne lăsa cu toţii vrăjiţi de frumuseţea şi ineditul colecţiei de cărţi poştale Silviu N. Dragomir. Ba încă eu am trecut beatificat în extrema cealaltă, alcătuind chiar şi numere întregi dedicate ilustatelor sale, care se înseriau şi câte cincizeci o dată!
Peste o sută de episoade bucureştene a „harponat" dl. Dragomir în Cotidianul la rubrica „Un Bucureşti mai puţin cunoscut".
Omul de aramă, cel cu armură şi vizieră medievală, dar înarmat nu cu spadă sau cu vreun echer masonic, ci cu... un ciocan, de pe strada Episcopul Radu, „frate" cu Cavalerul înzăuat aşezat de Alexandru Dimitriu în vârful Primăriei sectorului „Galben" (v. colaborarea dintre meşterul ieşean şi arhitectul Ion D. Berindei la Palatul Sturdza, Palatul Funcţionarilor Publici, turlele bisericilor Nicolae Vlădica şi Silvestru, Palatul Artelor, Palatul Parlamentului, Primăria capitalei, Palatul Bursei, Gara de Nord, corpul central şi aripa de nord a Bibliotecii Fundaţiilor Regale ş. a.),
Monumentul lui Pache Protopopescu, Biserica Sfânta Vineri, legendele coridoarelor subterane, precum acela care lega Schitul Măgureanului de Primărie.
Foto-istoria tramvaiului în Bucureşti. Simbolul firmei de la „Carul cu Bere" - cocoşul şi vârcolacii - anume că „localul se deschidea la cântatul cocoşilor şi se închidea târziu în noapte, când vârcolacii începeau să muşte din discul lunar".
Nenorocirea pe care a adus-o ţiganizarea locuinţelor aristocratice şi bogat-negustoreşti din buricul Bucureştilor (v. episodul cu minunatele case Manuc şi Conache de pe Calea Moşilor nr. 132 şi 134, a căros vedere, astăzi, e una cu infarctul).

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie