Evoluţia rapidă a industriei destinate construcţiilor din zilele noastre ne afectează viaţa din ce în ce mai mult. Astfel, astăzi dorită analizării parametrilor fizici ai diferitelor materiale, s-a lărgit gama de produse prin folosirea unor materiale noi. Un domeniu de actualitate este reprezentat de izolaţia termică.

Există situaţii în care nu se doreşte transmiterea căldurii. Pentru a evita transportul căldurii trebuie realizată izolarea termică. Prin aceasta se înţelege folosirea unor materiale speciale, numite termoizolanţi (lemnul, sticla, plasticul, etc.), care au proprietatea de a reduce transportul căldurii între două medii cu temperaturi diferite.

S-a constat experimental că între două corpuri cu temperaturi diferite aflate într-o incintă izolată, căldura se transmite de la corpul cald la corpul rece, până se ajunge la un echilibru termic.

Cantitatea de căldură depinde de un coeficient specific materialului „izolant” având rolul de a frâna acest schimb de căldură. Coeficientul se numeşte conductivitate termică, şi un material este mai izolant cu cât valoarea sa este mai mică. Materialele care pot fi considerate termoizolatoare au coeficientul de conductivitate termică cuprins în plaja de valori 0. 029 ÷ 0. 29 (W/mK).  Această valoare este influenţată de temperatură. Mai precis, dacă temperatura creşte, creşte şi conductibilitatea termică. Această dependenţă a conductibilităţii de temperatură este importantă atunci când se face o comparaţie între conductibilităţile termice a mai multor materiale izolante. Valoarea obţinută este semnificativă pentru evaluarea potenţialului de izolaţie al produsului, dar nu indică valoarea „barierei” pe care izolantul o realizează pentru a împiedica trecerea căldurii. Aceasta, denumită „rezistenţa termică" sau "R" este data de raportul dintre grosime şi conductibilitate termică, ceea ce permite evaluarea potenţialului de izolaţie, atât pentru acelaşi material cu grosimi diferite, cât şi pentru materiale diferite. De exemplu, pentru avea R = 2, 069 sunt necesari 6 cm grosime sau maxim. 8 cm grosime pentru polistiren expandat cu densitatea 15 Kg/m 3. Dacă în schimb se doreşte măsurarea cantităţii de  caldură transmise de un material izolant de diferite grosimi, se poate calcula „K" sau transmitanţa termică, dupa formula K= 1 /R. Se precizează că atât 1 /R cât şi K sunt exprimaţi, în general, în kcal/m 2 h°C. Se impune, în sfârşit, încă o precizare referitor la conductibilitatea termică. Valoarea obţinută în laborator poate fi diferită de cea pe care, în realitate, o oferă izolantul, deoarece poate fi influenţată (în sens negativ) de punerea în operă (agenţi atmosferici în contact direct, prezenţa umidităţii, tem­peratura, etc). În realitate este extrem de util ca izolantul să prezinte o rezistenţă mecanică adecvată aplicaţiei şi, mai mult decât atât, o optima stabilitate dimensională (pentru a evita fisurarea sau alte fenomene similare datorită manipulării materialelor în timpul aplicării).

         Astfel, valoarea conductibilităţii termice a unui material echivalează cu cantitatea de căldură transferată în unitate de timp prin material, prin unitatea de suprafaţă, pentru un gradient de temperatură egal cu unitatea.

Încălzirea clădirilor reprezintă domeniul în care se consumă cea mai multă energie şi în care putem face importante economii. Izolaţia termică înseamnă economisirea de energie calorică şi poate contribui considerabil la reducerea substanţelor toxice rezultate prin arderea combustibililor.

Izolaţia termică corectă are o contribuţie esenţială pentru obţinerea unei atmosfere mult mai plăcute: nu pereţi şi tavane reci, nu forme de mucegai. Vara, izolaţia termică reduce, supraîncălzirea clădirii. Conductibilitatea termică a unui material depinde de umiditatea sa şi de temperatura la care se efectuează această determinare. Umiditatea care pătrunde în masa materialului înrăutăţeşte mult proprietăţile termoizolatoare ale acestuia. Această înrăutăţire se explică prin faptul că apa care pătrunde în material elimină aerul din pori.