Sindromul masculului alfa

Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 978-973-669-755-5
Editura:
Anul publicării: 2009
Pagini: 300
Format: 13X20

DESCRIERE

Sindromul masculului alfa

Dr. Kate Ludeman, de profesie psiholog, este CEO al Worth Ethic Corporation, fiind un foarte cunoscut instructor de personal executiv. A lucrat cu peste o mie de persoane cu funcţii de CEO şi din managementul superior de pe fiecare continent, din domenii foarte variate (de la înalta tehnologie până la farmaceutice şi bunuri de consum).
Fost vicepreşedinte al departamentului de resurse umane al unei companii IT din Silicon Valley, Kate Ludeman este un orator solicitat pentru numeroase forumuri de afaceri, a apărut în peste o sută de emisiuni radio şi TV şi a fost moderator pentru o parte din emisiunile staţiilor locale din Dallas şi San Francisco ale reţelei media ABC. A scris mai multe cărţi în domeniu, la două dintre ele fiind coautor.
Cu profunda sa experienţă şi înalta calificare, autoarea face cunoscute abilităţile inovative şi practice care le sunt necesare puternicilor lideri în afaceri, precum şi celor care lucrează cu aceştia. Fiind specializată atât în inginerie, cât şi în psihologie, ea are o abordare unică, ce îi ajută pe lideri să-şi maximizeze performanţa, prin combinarea abilităţilor analitice cu inteligenţa emoţională.
Eddie Erlandson, de profesie medic, este vicepreşedinte executiv al Worth Ethic Corporation şi instruieşte personalul executiv în sensul schimbării obiceiurilor nocive de leadership şi al obţinerii unui mai puternic impact personal, profesional şi organizaţional. A lucrat cu echipe de executivi guvernamentali şi universitari, din domenii ca IT, farmaceutice, spitale, servicii şi sporturi profesioniste.
Fost cadru didactic la Universitatea din Michigan, Eddie Erlandson a deţinut gradul de profesor asociat în chirurgie şi funcţia de decan pentru problemele cu studenţii. La Spitalul St. Joseph Mercy din Ann Arbor, Michigan, a practicat chirurgia vasculară vreme de 20 de ani şi a fost coautor şi conducător al programului Life Lessons (un proiect de pionierat în wellness şi fitness, menit să ajute sute de pacienţi în reducerea riscurilor asupra sănătăţii, creşterea satisfacţiei vieţii şi obţinerea unor rezultate semnificative în conducerea afacerilor).
Graţie vastelor sale cunoştinţe despre fundamentul biologic al schimbării, leadership şi stres, autorul pune la dispoziţia executivilor strategii unice de susţinere a performanţei de vârf, în condiţiile echilibrării cu viaţa personală. Fiind un popular orator în domeniu, el a stârnit ecouri pe scena medicală, în sporturile de rezistenţă şi în coaching, prin mesaje captivante şi pragmatice.

Kate Ludeman şi Eddie Erlandson sunt căsătoriţi şi locuiesc în Austin, Texas. Compania pe care au fondat-o, Worth Ethic Corporation, oferă coaching individual pentru executivi, programe intensive de grup pentru managerii care vor să devină lideri mai eficienţi şi programe de specializare cu atestat pentru instructorii de personal care lucrează cu personalităţi alfa.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0413 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).