Sectanţii

Sectanţii

Scris şi circulat în samizdat la sfârşitul anilor ’60 şi publicat pentru prima oară la New York în anii ’80, Sectanţii este cea mai cunoscută scriere a lui Iuri Mamleev, o carte-totem care i-a consolidat reputaţia de scriitor metafizic „negru“ şi de continuator al tradiţiei lui Andrei Platonov în literatura rusă.
Inspirat de ideile cercului Iujin şi ale grupului de artişti Lianozovo — grupări underground ale intelighenţiei ruse din epoca Hruşciov —, Sectanţii „conţine coşmarul lumii întregi... [fiind] creat într-o situaţie de disperare, când se părea că toate speranţele s-au năruit, inclusiv credinţa în Dumnezeu“ (Mamleev).

Infernul a coborât pe pământ şi l-a populat cu un criminal în serie diabolic şi cadavre risipite pe întinsul Rusiei, cu mistici, ocultişti perverşi şi fanatici în ale filozofiei — creaturi damnate, demne de penelul lui Bosch sau Goya, ce experimentează în căutările lor spirituale acele limite neîngăduite omului, zonele de dincolo de moarte în care raţiunea devine neputincioasă. Sectanţii se află pe tărâmul patologicului fără ca măcar să o bănuiască, sondând un teritoriu marcat de sinistru, macabru şi morbid, în care naraţiunea se mişcă leneş, frisonant, într-un perfect controlat delir imaginativ.

„Romanul sumbru şi dement al lui Iuri Mamleev a revoluţionat literatura rusă.“
Le Monde


Născut la Moscova în 1931, Iuri Mamleev a absolvit Institutul Forestier din oraşul natal şi a dus multă vreme o existenţă dublă – predând matematica în timpul zilei, iar seara găzduind un cerc secret de intelectuali autointitulaţi „misticii sexuali“, preocupaţi de filozofie indiană şi germană, de teozofie şi psihanaliză. A început să scrie încă din anii 1960, însă în perioada sovietică operele sale, interzise de cenzură, au circulat doar în samizdat; mai târziu, prin anii ’80, au început să fie publicate în Occident, şi de-abia în 1989 şi în Rusia. În 1974, Mamleev a emigrat în Statele Unite şi a predat la Universitatea Cornell. Astăzi îşi împarte viaţa între Moscova şi Paris, iar scrierile sale sunt traduse şi apreciate deopotrivă în Europa şi America. Scriitori moscoviţi din generaţia tânără precum Vladimir Sorokin şi Victor Erofeev îl venerează ca pe „moştenitorul lui Gogol şi Dostoievski“. În anul 2000, fundaţia germană Alfred Toepfer şi PEN Clubul Internaţional i-au decernat premiul Puşkin. În prezent, este membru al Uniunii Scriitorilor din ţara sa şi al PEN Cluburilor francez şi rus.