Scopul şi mijloacele. Eseuri despre ideologie, tiranie şi mit

Preț: 20,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 973-669-060-1
Editura:
Anul publicării: 2004
Pagini: 382
Format: 13X20

DESCRIERE

Scopul şi mijloacele. Eseuri despre ideologie, tiranie şi mit

"Cărţile lui Vladimir Tismăneanu sînt daruri oferite cititorilor. Fascinaţia pe care ele o exercită este expresia unei inteligenţe vii, care îşi întreţine flacăra din acceptarea provocărilor morale, teoretice, politice şi culturale ale celui mai complicat secol din istoria umanităţii."
Dan Pavel (Prefaţă la volumul Scrisori din Washington de Vladimir Tismăneanu)
"Publicul unui asemenea autor ştie bine la ce să se aştepte cînd deschide cărţile sale, şi anume el trebuie să se aştepte la ceva neaşteptat. Întotdeauna Vladimir Tismăneanu mi-a împlinit aşteptările. El se plasează, deci, în paradoxul marelui autor: împlineşte aşteptările de a fi neaşteptat, viu, provocator." Sever Voinescu, Dilema
"Ce pot să afirm cu siguranţă este că aceste scrisori din Washington sînt ca nişte guri de oxigen pentru cititorul român înglodat în smîrcurile ideologiilor putrezite şi complet aburit de politicile zădărniciei generale." Dan C. Mihăilescu, Ziarul de duminică
"O sursă a originalităţii lui Vladimir Tismăneanu este combinaţia de fapt autentificat istoric şi de reverie plină de farmec. El însuşi o arhivă uluitoare a celor mai incredibile întîmplări din culisele comunismului românesc şi internaţional, pune în astfel de naraţiuni întreaga subtilitate a unui istoric al mentalităţilor şi expresivitatea unui creator epic. A spune că Vladimir Tismăneanu a impus în România politologia de tip occidental e un truism. Volumele româneşti ale lui Vladimir Tismăneanu sînt încercări programatice de a fundamenta o disciplină."
Mircea MihăieŞ, Cuvîntul
"Participînd constant la dezbaterile intelectuale din Statele Unite (şi, în general, din lumea occidentală), cît şi la cele din România (şi, în general din lumea post-comunistă), profesorul Vladimir Tismăneanu reuşeşte să se adecveze acestor foarte diferite sisteme de referinţă tocmai fiindcă le tratează cu egală seriozitate şi cu egală lipsă de complexe."
Caius Dobrescu, Observator cultural
"Vladimir Tismăneanu este unul dintre românii care s-au impus şi sînt citiţi, studiaţi, admiraţi dincolo de ceea ce reprezintă valoarea lor (supra)naţională, dincolo de apartenenţa cetăţenească fie ea americană, fie ea franceză - sînt cunoscuţi şi recunoscuţi ca fiinţe planetare şi creatori de care sînt legate destinele noastre spirituale."
Leonard Oprea
"Prin această sensibilitate mereu în alarmă faţă de radicalismul fanatic, Vladimir Tismăneanu este cu siguranţă unicul eseist politic român comparabil cu polonezul Adam Michnik."
Mircea Iorgulescu, "22"

Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Braşov), este profesor de ştiinţe politice la University of Maryland (College Park), directorul Centrului pentru Studierea Societăţilor Postcomuniste al acestei universităţi, editorul revistei trimestriale East European Politics and Societies (între 1998-2003) şi preşedintele comitetului editorial al revistei începînd din 2004. Este autorul a numeroase lucrări de politică comparativă, istorie şi teorie politică, apărute iniţial în engleză, inclusiv Criza ideologiei marxiste în Europa de Răsărit: Mizeria utopiei; Reinventarea politicului: Europa de Răsărit de la Stalin la Havel; Fantasmele salvării: Democraţie, naţionalism şi mit în Europa postcomunistă; Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc. Co-autor, împreună cu Mircea Mihăieş, al volumelor Vecinii lui Franz Kafka, Balul mascat şi Încet, spre Europa. Co-autor, împreună cu Ion Iliescu, al volumului de dialoguri Comunism, postcomunism, democraţie (Ed. Enciclopedică, 2004). Fost bursier la Woodrow Wilson International Center for Scholars, este Reagan Fascell Democracy Fellow (2003-2004) la National Endowment for Democracy in Washington DC. Membru al consiliului consultativ al revistei "22" şi al consiliilor editoriale al revistelor Journal of Democracy, Studia Politica, Sfera politicii, Interval, Romanian Journal of Politics and Society. Marele premiu ASPRO, Premiul Brătianu acordat de PNL, premiul "Dimitrie Onciul" acordat de Fundaţia "Magazin istoric", premiul Fundaţiei Culturale Române, premiul Distinguished Scholar Teacher la University of Maryland. Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest (Timişoara) şi al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Articole şi studii apărute în ziare şi reviste precum Times Literary Supplement, Wall Street Journal, Partisan Review, West European Politics, Washington Post, Sinn und Form, East European Constitutional Review.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0413 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).