Scânteia de la Praga

Preț: 36,00 lei
Disponibilitate: în limita stocului
ISBN: 978-606-537-297-9
Anul publicării: 2015
Pagini: 450
Format: 13x20cm

DESCRIERE

Scânteia de la Praga

 

O sfidare a hegemonului sovietic

Mircea Geoană

 

Un eveniment cu totul excepțional

Adrian Cioroianu

 

1968, victoria României

Titus Corlățean

 

 ,, Primăvara de la Praga”, sfârşită brusc prin agresiunea militară din noaptea de 20 spre 21 august 1968, reprezintă un moment care marchează istoria europeană. Cartea de faţă, o prelucrare a tezei de doctorat a autorului, surprinde momentele ce preced şi succed intervenţia în forţă din Cehoslovacia. (...) Titlul volumului, “Scînteia de la Praga”, se constituie, după cum mărturiseşte autorul, într-un omagiu adus tatălui său, cunoscutul jurnalist Dumitru Tinu, care, în calitatea sa de corespondent special al organului de presă al Partidului Comunist Român, „Scînteia”, a fost martor al evenimentelor desfăşurate în Cehoslovacia după invazia armatelor celor cinci ţări membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. 

prof. univ. dr. Mihai Retegan

 

***

Venirea la conducerea statului cehoslovac a lui Alexander Dubček, desfășurarea operațiunilor politico militare în Cehoslovacia și, nu în ultimul rând, capitolul ultim, dedicat misiunii jurnaliștilor români trimiși speciali la Praga, demonstrează indubitabil capacitatea creativ-sintetizatoare a autorului, tânărul cercetător Andrei Tinu, de a emite judecăți de valoare demne de a fi luate în considerare. Putem să nu remarcăm printre rândurile volumului de față îndemnul adresat, în fapt, tuturor celor interesați științific sau doar pasional de magistrala artă a muzei Clio, de regretatul istoric Gheorghe Buzatu, undeva, cândva, nu foarte demult însă, care pleda în direcția unei necesare recitiri și nu doar rescrieri a Istoriei. În acest context, nu putem să nu remarcăm printre rândurile volumului de faţă, îndemnul adresat în fapt, tuturor celor interesaţi ştiinţific sau doar pasional de magistrala artă a muzei Clio, de regretatul istoric Gheorghe Buzatu, undeva, cândva, nu foarte demult însă, care pleda în direcţia unei necesare recitiri şi nu doar rescrieri a Istoriei.

 

Prof. univ. dr. Marian Cojoc

 ***

  Invadarea Pragăi, Bratislavei și a întregii Cehoslovacii de către trupele armatelor celor cinci țări membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, a produs uimire și a stârnit un val de proteste din partea cancelariilor occidentale, producând totodată o ruptură și în interiorul Blocului Răsăritean. Vocea cea mai puternică a contestatarilor intervenției în forță în Cehoslovacia, o încălcare a dreptului internațional și a suveranității statului cehoslovac, a fost cea a Bucureștilor, Nicolae Ceaușescu avea să condamne ferm acțiunea URSS, Germaniei de Est, Bulgariei, Poloniei și Ungariei, în cadrul unei mari adunări populare ce s-a desfășurat în Piața Palatului din București în dimineața zilei de 21 august 1968 și la care au participat, din proprie inițiativă și din atașament față de politica dusă de liderul comunist român, foarte mulți oameni. Discursul lui Ceaușescu, primit cu entuziasm de către mase, preluat, difuzat și elogiat de presa occidentală, marca pe de o parte punctul cel mai înalt al politicii de independență față de Moscova al regimului comunist de la București, iar pe de altă parte începutul unui regim autoritar, în care cultul personalității, construcțiile megalomanice și ruptura de realitate a liderului erau evidente. Dar august 1968, momentul său de glorie internațională, avea să-l ajute pe secretarul general al Partidului Comunist Român să se mențină în atenția lumii occidentale câțiva ani buni, Nicolae Ceaușescu vizitând Parisul, Londra, iar lideri precum Charles de Gaulle, Nixon sau Ford venind la București.

 

Cartea de față – Scînteia de la Praga – este o prelucrare a tezei de doctorat a subsemnatului, coordonată de domnul profesor universitar doctor Mihai Retegan și susținută, în mai 2014, la Universitatea din București, cu titlul „Primăvara de la Praga (1968)”. Totodată, Scînteia de la Praga este un omagiu pe care vreau să-l aduc tatălui meu, jurnalistul Dumitru Tinu, de la a cărui naștere se împlinesc, pe 21 octombrie 2015, 75 de ani. Titlul lucrării nu este ales întâmplător, ci se constituie el însuși într-un omagiu adus ziaristului Tinu. Tânăr jurnalist al organului de presă al CC al PCR, „Scânteia”, Dumitru Tinu avea să fie, la doar 28 de ani, martorul, împreună cu colegii săi Romulus Căplescu și Ilie Ciurescu – ale căror mărturii le-am consemnat deopotrivă în teza de doctorat și în cartea de față, ca elemente de absolută noutate –, acelei grozăvii a istoriei contemporane, respectiv intervenția brutală a Moscovei și a acoliților ei în Cehoslovacia. 

Andrei Tinu

 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0450 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).