Rubens şi femeile neeuclidiene

Preț: 20,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2009
Pagini: 208
Format: 13x20

DESCRIERE

Péter Esterházy (născut în 1950, la Budapesta, într-una dintre cele mai vechi şi renumite familii aristocratice maghiare) este, probabil, scriitorul maghiar cel mai cunoscut şi apreciat pe plan internaţional în momentul de faţă, una dintre vocile şi conştiinţele literare definitorii pentru problematica spaţiului central şi est-european contemporan. A urmat iniţial studii de matematică la universitatea din oraşul natal şi a lucrat ca matematician între 1974 şi 1978; a debutat în 1978, în gazete literare, iar din 1978 s-a dedicat în întregime literaturii. Este autorul unei opere vaste, ce cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistică, traduse în douăzeci şi cinci de limbi şi încununate cu numeroase distincţii naţionale (printre care prestigiosul premiu Kossuth, în 1996) şi internaţionale (Herder, în 2002, Grinzane Cavour, în 2004, Premiul Păcii al Uniunii Editorilor şi Librarilor din Germania, în 2004, Premiul de Excelenţă al Institutului Cultural Român, Premiul Grinzane-Beppe Fenoglio din Italia, în 2007 ş. a.). Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Harmonia cælestis (Curtea Veche Publishing, 2008), Verbele auxiliare ale inimii (Curtea Veche Publishing, 2007), Cartea lui Hrabal, Privirea contesei Hahn-Hahn, Un strop de pornografie maghiară, O femeie (Curtea Veche Publishing, 2008), Nicio artă (Curtea Veche Publishing, în curs de apariţie). Cu acest volum de teatru, bănuiala devine certitudine. Péter Esterházy este un univers egal cu sine însuşi, indiferent de genul în care se manifestă. De o densitate barocă, suferind de o inteligenţă nestăvilită şi, prin urmare, pline de umor, dramoletele autorului maghiar au darul de a-l transforma pe cititor, rând cu rând şi replică cu replică, într-un prizonier. Jocul temelor şi mizelor, deturnarea referinţelor culturale dintr-un spaţiu de o gravitate muzeografică spre reinventări parodice savuroase, abordarea ascuţită a unor idei politice sau a unor cutume istorice, maniera în care schimbă sensul unor adevăruri bătătorite, mutând accentele, răstălmăcirile filosofice şi coloratura aproape pop a jerbelor imaginarului sunt mărcile prin care Péter Esterházy îşi legitimează renumele de cel mai postmodern autor din spaţiul estic. Ultima piesă a volumului de faţă, Treizeci şi trei de variaţiuni pe craniul-Haydn, reprezintă o premieră editorială.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0568 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).