Roma. Ghid turistic

Preț: 24,96 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor:
ISBN: 978-973-748-188-7
Editura:
Anul publicării: 2008
Pagini: 160
Format: 10x16

DESCRIERE

Roma. Ghid turistic

Nicicând un oraş nu a fascinat într-atât pe cât o face Roma, poate copleşitor prin legenda întemeierii sale, acum mai bine de două milenii şi jumătate, potrivit căreia apariţia oraşului s-ar datora, în parte, unui aprig animal, o lupoaică, care avea să-i scape de la moarte, să-i îngrijească şi să-i crească pe cei doi fraţi Romulus şi Remus, deveniţi rivali de moarte ab urbe condita, asasinarea lui Remus făcând din fratricidul Romulus primul rege al aşezării şi eponimul ei. Adevărul istoric, desigur cu totul altul decât legenda, ne vorbeşte despre priceperea militară, iscusinţa în construcţii şi apetenţa pentru politică a romanilor, care aveau să înlăture rând pe rând seminţiile rivale, ostoindu-şi setea de cuceriri prin teritorii situate cu mult dincolo de fruntariile geografice ale cizmei de astăzi, între care Dacia noastră nu este decât unul dintre numeroasele şi grăitoarele exemple. Ascensiunea creştinismului avea să însemne însă şi sfârşitul vastului imperiului condus de pe cele şapte coline romane, deşi tocmai creştinismul, catolicismul şi papalitatea aveau să asigure ulterior prezervarea măreţiei oraşului, să-l ajute să nu pălească în faţa unor concurenţi cu o solidă ascendenţă renascentistă, asemeni Florenţei sau Veneţiei, asigurându-i în anul 1870, după unificarea Italiei, titulatura de capitală a ţării. Un oraş greu încercat pe parcursul episodul mussolinian al istoriei începutului de secol XX, rod al minţii înfierbântate de ambiţii neoimperiale ale unui dictator-fanfaron, Roma îşi primeşte astăzi vizitatorii cu braţele deschise, copleşindu-i de istorie, civilizaţie, cultură şi bele-arte, plină de farmecul popular al străzilor, făcând de prisos orice tentativă de vizitare a ei din goana vreunui mijloc de transport şi impunând de-a dreptul, prin densitatea vestigiilor trecutului, farmecul latin al străzilor prezentului şi tentaţiile comerciale, mersul şi descoperirea urbei apostolorum, ca pe cel mai eficient dintre toate modurile de utilizare posibile. E un lucru atât de simplu pe care oraşul încearcă să-l transmită turistului, că, în definitiv, nici această Romă nu a fost zidită într-o zi şi că, poate tocmai de aceea, dăinuie şi astăzi, şi că el, vizitatorul său de azi, ar face bine să-şi rezerve destul timp pentru a-i cunoaşte atât trecutul cât şi prezentul, ţinându-şi permanent trează atenţia la fiecare pas pe care îl face pe străzile lui!
Aceasta este o parte a reperelor, cu un plus consistent, al lor şi al detaliilor aferente, pe care evoluează şi ghidul dedicat de Zoë Ross capitalei Italiei, stârnindu-şi cu generozitate consultanţii, dincolo de tentaţii muzeistice (Palazzo delle Esposizioni, Scuderie del Quirinale sau aşa-numitele Centri Sociali) şi o puzderie de perimetre antice (Foro Romano, Antiquarium şi Arcul lui Titus, Rostra, Via Sacra, Colosseum-ul, Foro Traiano pentru a nu le semnala decât pe unele dintre cele faimoase), poate imboldul suficient de a face cumva şi a ajunge acolo, ceea ce, mai cu seamă pentru noi, românii, ar putea fi asimilat unui soi de hagialâc de obârşie. Roma şi oraşul-stat pe care îl îmbrăţişează, Vaticanul, capitala mondială a catolicismului, beneficiază de cărţi de vizită sintetice (inclusiv secvenţe cartografice, de mare ajutor în orientarea în teren) ale celor mai interesante obiective turistice din interior şi din împrejurimi, sugestii de program pe parcursul şederii, surprinzând densa atmosferă culturală a Cetăţii Eterne, un apelativ meritat cu prisosinţă de oraş şi devenit pentru ochii vizitatorului cu atât mai pregnant în urma amplelor programe Millenium, de restaurări, desfăşurate în cursul anului 2000, trăgându-te de mânecă în privinţa a ceea ce nu trebuie ratezi sau trimiţându-te, prin prezentări detaliate, către siturile istorice în aer liber sau în sălile principalelor muzee şi galerii de artă, croindu-ţi drum către zonele comerciale sau magazinele de lux, invitându-te să faci cunoştinţă cu deliciile gastronomice specific italiene sau romane în restaurantele şi cluburile recomandate, îndemnându-te să prinzi ritmurile feeriilor muzicale sau de artă şi, în general, să profiţi de orice festa romana, de care oraşul pare să aibă parte cu o frecvenţă de-a dreptul hedonistică, întărind reputaţia de petrecăreţi a romanilor, şi, din perspectivă turistică, nicicum de ocolit, arătându-se consecvent grijuliu cu buzunarul tău şi vorbindu-ţi la tot pasul despre oamenii şi obiceiurile locului, cât, la o adică, simpla lectură să-ţi pară că te poartă deja către locul atât de vestit.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0395 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).