Pe urmele Absolutului

Preț: 6,20 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 973-9453-52-x
Editura:
Anul publicării: 2002
Pagini: 160
Format: 13x20

DESCRIERE

Calea spre aflarea Adevarului Absolut se afla inscrisa in destinul fiecarei forme de existenta din interiorul intregului Univers. Scara evolutiei psiho-somatice cuprinde toate componentele, de la formele de existenta cele mai rudimentare, pana la fiintele cele mai elevate.

Omul are in urma sa milioane de ani de evolutie, prin parcurgerea celor trei regnuri de manifestare a lumii obiective. La inceput a fost piatra, apoi planta, animal si, in sfarsit, aici pe aceasta planeta, ca varf al evolutiei sale, se afla in stadiul de faptura umana. Toate aceste forme de existenta au ca fond una si aceeasi Energie Cosmica, numita si Adevar Absolut sau Dumnezeu. Pentru a inlesni si mai mult intelegerea, o mai putem numi si Viata, adica Viul existent, mai mult sau mai putin sesizabil, in cele trei regnuri de care aminteam anterior.

Viata, sau Viul existent peste tot si in toate cate exista, se afla in aceeasi masura si in piatra, la fel cum se afla si in noi oamenii. Aceasta Energie Universala si Perfectiune Absoluta, datorita existentei Sale ca fundament a toate cate fiinteaza, este cea care face sa functioneze totul.

Ceea ce ne deosebeste pe noi oamenii de toate celelalte forme existentiale, este doar aparenta - forma exterioara, prin natura ei de o diversitate infinita.

Acel "Atom de existenta divina" - existent in fiecare ins in parte - ne uneste nu numai cu semenii nostri, ci si cu toate formele de manifestare obiectiva aflate in intregul Univers. Acea "Particula spirituala" din piatra va ajunge si Ea, candva, prin procesul indelungat al evolutiei, intr-un corp omenesc.

Trecerea de la o existenta la alta sau de la un regn inferior la altul superior, nu poate avea loc decat prin suferinta si moarte. Se moare intr-o forma si se inviaza intr-o alta forma superioara de functionare.

Nicaieri in necuprinsul Univers nu exista forme statice. Totul se afla intr-o permanenta miscare si constanta evolutie. Creatia divina nu a incetat niciodata. Imperfectiunea este in mod continuu impulsionata spre desavarsire de catre "Scanteia divina", comuna tuturor formelor existentiale de manifestare, deopotriva vizibile si invizibile.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0323 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).