Orizont inchis

Orizont inchis

- Istoriografia romana a anului 1946;
- Clio in deruta: 1947;
- Istoriografia romana in anii '80;
- Rezistenta si compromis in perioada "socialismului real";
- Mituri istoriografice sub dictatura.

Pentru cei familiarizati cu activitatea autorului, aceste lamuriri introductive ar fi desigur inutile. Ele sint insa necesare pentru altii, indeosebi pentru studiosii mai tineri, care nu pot avea, prin fata lucrurilor, decit o vedere limitata si fragmentara. Nu e, poate, singura categorie de lectori interesati sa afle de la semnatarul insusi care e rostul cartii de fata si cum se raporteaza ea la demersurile anterioare. In imprejurarile de azi, pina si specialistii in domeniu acced anevoie la unele studii, data fiind dispersia si fecunditatea editoriala, asa ca adunarea textelor risipite devine, adesea, un gest benefic. Este convingerea din care s-au nascut si alte volume cu rost analog. In Biruit-au gindul (1986), autorul stringea laolalta studii si note despre istorismul românesc, intr-un moment cind ofensiva protocronista impunea estimari de bun simt, atitudini bine intemeiate profesional. Asemenea texte au fost compulsate apoi si intr-un alt volum, Cunoastere de sine si integrare (1986), atunci cind orizontul profesiei, ca si orizontul societatii insasi, se inchidea tot mai mult, amenintindu-ne cu izolarea, unilateralitatea, reductia ideologica etc. Era important, atunci, sa se atraga luarea-aminte asupra vocatiei universale a culturii si istoriei noastre, sa se insiste cit mai mult asupra legitimitatii spiritului critic. Autocunoasterea colectiva si efortul difuziunii valorilor pe plan extern apareau ca gesturi complementare, in cadrul aceleiasi stradanii cognitive, care trebuia sa fie totodata si constructie in ordinea social-politica, morala etc. Desi mai riguros tematic, volumul Istorie si finalitate (1991) era, in fond, tot o replica la preocuparile momentului, la care autorul a tinut sa se raporteze mereu, preocupat de situarea diacronica a temelor si de contextul lor cel mai amplu. Discursul identitar, mitologia nationala, dimensiunile duratei, perspectiva integratoare, obsesia tranzitiei, temele imaginarului colectiv intrau demult in orizontul sau profesional. Analizele si reflectiile despre impactul Revolutiei franceze, strinse in volumul La sfirsit de ciclu (1994), se cuvin estimate in aceeasi perspectiva, ca si cel tiparit, aproape sincron, sub titlul In orizontul istoriei, spre a pune in lumina teme, figuri, conexiuni, interferente cu alte domenii. In imediata succesiune cronologica, se plasau apoi Impasul reintregirii (1995), Chemarea istoriei (1997), Discurs istoric si tranzitie (1998), ultimul cautind a situa oarecum aceeasi problematica in perioada post-comunista. Asemenea abordari secventiale, uneori si sintetice, n-ar putea fi apreciate corect fara o raportare la studiile monografice ale autorului, intreprinse anterior sau concomitent, despre marii nostri istorici moderni, despre istoriografia post-pasoptista, Junimea, scoala critica, perioada dintre cele doua razboaie mondiale, studii de natura a inlesni demersuri eseistice de tipul celor strinse sub titlurile de mai sus. Rezulta, din toate, o anume conduita istoriografica, fata de care autorul cauta sa ramina fidel. Este spiritul in care aduna acum o serie de studii privind istoriografia produsa la noi in ultima jumatatea de secol. De ce? Fiindca o asemenea formula pare a circumscrie, metaforic, sensul unei evolutii mai ample, chiar daca inauntrul acesteia s-au produs, istoriografic, si destule gesturi de natura sa o contrazica, gesturi evocate in fond chiar de autor de-a lungul carierei sale publice. Examinind citeva initiative si contexte, mai mult ocazional, el a dorit sa obtina mai curind crochiuri si secvente, alaturi de unele sugestii pentru o sinteza istoriografica, pe linia deja trasata anterior si pusa acum, pe cit posibil, in acord cu noile exigente ale domeniului. Ramin nefolosite destule incercari de a trata mai nuantat istoriografia ultimului demisecol, pornind anume de la figuri uitate sau interzise, de la teme noi, ca si de la nevoia unei constiinte istorice mai adecvate timpului de fata, un timp al integrarii euro-atlantice, care presupune si un discurs istoric adecvat. Nu se pot defini momentan decit repere pe acest traseu. Repere si sugestii, in perspectiva unei analize mai sistematice. Ii ramine autorului speranta ca fragmentele adunate aici, din risipa unei activitati greu de sistematizat, vor stimula deopotriva efortul critic si reconstructia, dimensiuni inerente istoriografiei. Ii mai ramine, desigur, datoria placuta de a multumi Institutului European pentru efortul de a edita, intr-un moment asa de critic, aceste pagini menite a reflecta, oricit de sumar, o istorie semicentenara la fel de critica.

Lucrarea de fata aduna, sub un titlu in egala masura semnificativ si simbolic, etapele care definesc evolutia (si involutia) istoriografiei sub regimurile dictatoriale pe care statul nostru le-a trait de-a lungul celei de-a doua jumatati a secolului XX. Gesturile de natura sa contrazica obiectivitatea necesara oricarui istoric (din rindul carora respectiva perioada ne ofera, din pacate, suficiente exemple) sunt alaturate unor initiative si contexte nascute sub presiunea ultimului demisecol, unele salvatoare, altele blamabile. Figuri uitate sau interzise, teme noi, nevoia recuperarii constiintei istorice in vederea justei abordari a actualitatii euro-atlantice sunt tot atitea ocurente care contribuie la schitarea unor repere si sugestii, utile in perspectiva unei analize mai sistematice, de care noua generatie de istorici pe care o asteptam cu totii va trebui sa tina, neindoielnic, seama.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie