Numele meu este Nimeni. Întoarcerea

Preț: 24,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 978-973-724-871-8
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 344
Format: 13 × 20

DESCRIERE

Numele meu este Nimeni. Întoarcerea

Învingându-i pe troieni după zece ani de război, Odiseu şi oamenii lui îşi încep lungul drum spre casă, presărat de nenumărate primejdii. Eroul trece cu dibăcie peste toate obstacolele, dar mânia zeului Poseidon îl face să plătească un preţ cumplit: viaţa camarazilor lui. Rămas singur, fără nicio corabie, cu sufletul pârjolit de dorul de casă şi apărat numai de prezenţa discretă a zeiţei Atena, Odiseu reuşeşte să ajungă în Itaca, însă încercările care îl aşteaptă depăşesc până şi cel mai crunt coşmar.

• Valerio Massimo Manfredi a publicat peste douăzeci de romane, vândute în peste 12000000 de exemplare în întreaga lume. Întoarcerea continuă aventurile lui Odiseu din primul volum al dipticului „Numele meu este Nimeni. Jurământul” (Editura ALLFA, 2014).

„Ştim multe despre aventurile lui Ulise. Şi totuşi, citim acest roman urmărind cu sete firul evenimentelor, ca şi cum n-am şti nimic. Ca şi cum lucrurile ar fi putut să se petreacă altfel decât în felul în care le povestim de secole.“ – L’Osservatore Romano

„Manfredi ne oferă un roman-confesiune care nu se termină, aşa cum ne-am aştepta, cu întoarcerea lui Odiseu acasă.“ – Il Messaggero

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.9955 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).