Noul Cod de procedura civila si Codul anterior. Prezentare comparativa in vigoare de la 15 februarie 2013

Intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila nu mai are nimic de a face cu rigoarea unor proceduri legislative, planificate atent, coerent si previzibil. Povestea pare desprinsa, mai degraba, dintr-un scenariu de film, cu rasturnari de situatii si reveniri spectaculoase.

Stabilita initial pentru 1 septembrie 2012, amanata in ultima clipa pentru 1 februarie 2013, apoi din nou amanata pentru 1 iulie 2013 (doar prin declaratii oficiale, ce-i drept), Ziua Z a sistemului judiciar s-a hotarat. Senatul a aprobat in sedinta extraordinara din 28 ianuarie 2013, iar Camera Deputatilor in sedinta extraordinara din 29 ianuarie 2013 Legea privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

In sedinta din 30 ianuarie, Guvernul a aprobat O. U. G. nr. 4/2013, prin care modifica Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a NCPC, precum si unele acte normative conexe, si stabileste data finala de intrare in vigoare a noului Cod de procedura civila pentru 15 februarie 2013.

Lucrarea de fata ofera o prezentare comparativa, pe articole, a noului Cod de procedura civila, in paralel cu reglementarile anterioare – in primul rand vechiul Cod de procedura civila, de la 1865, dar si alte acte normative ale caror dispozitii au fost preluate, cu sau fara modificari, in noua reglementare (cum ar fi Codul civil de la 1864 – partea referitoare la probe, Codul comercial, Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept international privat, O. G. nr. 5/2001 privind somatia de plata sau O. U. G. nr. 119/2007 privind ordonanta de plata – acestea urmand a fi abrogate de la 15 februarie 2013).

Una dintre solutiile cu caracter de noutate pe care le aduce noul Cod priveste chiar aplicarea legii in timp. Astfel, principiul actual al aplicarii imediate a noii norme de procedura este inlocuit cu acela potrivit caruia dispozitiile noii legi sunt aplicabile numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea in vigoare a acesteia, in timp ce procesele in curs de judecata, precum si executarile silite incepute sub legea veche raman supuse acelei legi. De aceea, necesitatea de a lucra in paralel dupa reguli diferite face ca analiza comparativa a celor doua reglementari sa fie cu atat mai pretioasa pentru practicienii dreptului si pentru toti cei interesati sa identifice singuri care sunt elementele de noutate ale noii legi fata de cea anterioara.

Cartea mai contine si o tabla de materii detaliata a noului Cod de procedura civila, precum si un index alfabetic. Precizam ca ele nu fac parte din textul oficial, ci au fost intocmite de redactia Editurii Hamangiu pentru a facilita orientarea si identificarea mai rapida a institutiilor/cuvintelor-cheie cautate. La final sunt prezentate si dispozitiile tranzitorii si de punere in aplicare cuprinse in Legea nr. 76/2012 si, integral, Legea privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

Facem precizarea ca, pana la momentul trimiterii acestei carti in tipar, Legea privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti nu a fost inca promulgata si publicata in Monitorul Oficial. In textul legii nu este prevazuta o data certa pentru intrarea in vigoare, deci, potrivit art. 78 din Constitutie, ea intra in vigoare in termen de 3 zile de la data publicarii. Firesc, aceasta lege ar trebui sa intre in vigoare odata cu NCPC, pe 15 februarie 2013, asa ca publicarea ei in Monitorul Oficial se va face cu cateva zile inainte.

Din respect pentru cititorii nostri, in mod deosebit pentru miile de profesionisti din sistemul judiciar, nevoiti sa citeasca si sa cunoasca cat mai rapid prevederile noului Cod, chiar inainte de momentul intrarii sale in vigoare, redam in prezenta editie si Legea privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, varianta finala, trimisa spre promulgare, astfel cum a fost preluata de pe site-ul Camerei Deputatilor (http://www. cdep. ro/pls/proiecte/upl_pck. proiect? cam=2&idp=12944), accesat la data de 1 februarie 2013.


Cuprins
Noul Cod de procedură civilă ________________________________ 1
Index ________________________________________________ 446
Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare
a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă - extras - ________________________________________ 465
O. U. G. nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea
şi completarea unor acte normative conexe _ _______________ 471
Legea privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor
judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare
a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă_ _______ 475







7 • NCPC Art. 2-4
Legea nr. 134/2010[1]
privind Codul de procedură civilă
republicată în
M. Of. nr. 545 din 3 august 2012
cu modificările şi completările aduse prin:
¾¾ Legea nr. 206/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru
completarea unor acte normative conexe (M. Of. nr. 762 din 13 noiembrie 2012);
¾¾ O. U. G. nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare
a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative conexe (M. Of. nr. 68 din 31
ianuarie 2013).
Notă. Precizăm că, prin O. U. G. nr. 4/2013, termenul de intrare în vigoare a
noului Cod de procedură civilă a fost prorogat până la 15 februarie 2013, iar prin
Legea privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum
şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, s-a dispus amânarea aplicării anumitor dispoziţii din noul Cod
până la 1 ianuarie 2016. A se vedea textul integral al acestor acte normative
infra, la finalul lucrării.
TITLUL PRELIMINAR.
Domeniul de reglementare al Codului de procedură
civilă şi principiile fundamentale ale procesului civil
Capitolul I. Domeniul de reglementare
al Codului de procedură civilă
Art. 1. Obiectul şi scopul Codului de procedură civilă. (1) Codul de
procedură civilă, denumit în continuare codul, stabileşte regulile de competenţă
şi de judecare a cauzelor civile, precum şi cele de executare a
hotărârilor
instanţelor şi a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiţiei
în materie civilă.
(2) În înfăptuirea justiţiei, instanţele judecătoreşti îndeplinesc un serviciu
de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăţilor fun[
1] Republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare
a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 134/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485
din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin Legea nr. 76/2012 şi rectificată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 3 august 2012.
Art. 2-5 NCPC • 8
damentale, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor
juridice, aplicarea legii şi garantarea supremaţiei acesteia.
Art. 2. Aplicabilitatea generală a Codului de procedură civilă. (1)
Dispoziţiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie
civilă.
(2) De asemenea, dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii,
în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.
Reglementarea anterioară:
C. proc. civ. 1865: art. 721: „Dispoziţiile codului de faţă constituie procedura de
drept comun în materie civilă; ele se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi,
în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare”.
Art. 3. Aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privitoare la
drepturile
omului. (1) În materiile reglementate de prezentul cod, dispoziţiile
privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate
în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi prezentul
cod, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care
prezentul cod conţine dispoziţii mai favorabile.
Legislaţie conexă: ► art. 20 din Constituţie; ► art. 4 NCC.
Art. 4. Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene. În materiile
reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului Uniunii
Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul
părţilor.
Legislaţie conexă: ► art. 148 din Constituţie; ► art. 5 NCC.
Capitolul II. Principiile fundamentale
ale procesului civil
Art. 5. Îndatoriri privind primirea şi soluţionarea cererilor. (1) Judecătorii
au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa
instanţelor judecătoreşti, potrivit legii.
(2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu
prevede, este neclară sau incompletă.
(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici
a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale
privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor
generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi
ţinând seama de cerinţele echităţii.
9 • NCPC Art. 6-10
(4) Este interzis judecătorului să stabilească dispoziţii general obligatorii
prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii.
Art. 6. Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil.
(1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în
termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi
stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile
permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în faza executării
silite.
Legislaţie conexă: ► art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului;
► art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; ► art. 10 din
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din
13 septembrie 2005).
Art. 7. Legalitatea. (1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu
dispoziţiile legii.
(2) Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor
legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces.
Art. 8. Egalitatea. În procesul civil părţilor le este garantată exercitarea
drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări.
Art. 9. Dreptul de dispoziţie al părţilor. (1) Procesul civil poate fi pornit
la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la
cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice
ori de interes public.
(2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările
părţilor.
(3) În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii
de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile
părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în
tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori
la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile
sale în orice alt mod permis de lege.
Art. 10. Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului. (1) Părţile
au obligaţia
să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi
termenele
stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi
apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind,
tot astfel, finalizarea acestuia.
(2) Dacă o parte deţine un mijloc de probă, judecătorul poate, la cererea
celeilalte părţi sau din oficiu, să dispună înfăţişarea acestuia, sub sancţiunea
plăţii unei amenzi judiciare.
Art. 11-13 NCPC • 10
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 129 alin. (1): „Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii,
să urmărească
desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au
obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele
stabilite
de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform
dispoziţiilor
art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările”.
Art. 11. Obligaţiile terţilor în desfăşurarea procesului. Orice persoană
este obligată, în condiţiile legii, să sprijine realizarea justiţiei. Cel
care, fără motiv legitim, se sustrage de la îndeplinirea acestei obligaţii poate
fi constrâns să o execute sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare şi,
dacă este cazul, a unor daune-interese.
Art. 12. Buna-credinţă. (1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu
bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de
lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.
(2) Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde
pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată,
potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare.
(3) De asemenea, partea care nu îşi îndeplineşte cu bună-credinţă
obligaţiile procesuale răspunde potrivit alin. (2).
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 723: „(1) Drepturile procedurale trebuie exercitate cu
bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de
lege. (2) Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru
pagubele pricinuite”.
Legislaţie conexă: art. 14 NCC.
Art. 13. Dreptul la apărare. (1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau,
după caz, asistate în condiţiile legii. În recurs, cererile şi concluziile părţilor
nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier
juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori
rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept.
(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de
desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului,
să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi
oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute
de lege.
(4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar
atunci când acestea sunt reprezentate.
Legislaţie conexă: ► art. 24 din Constituţie; ► art. 15 din Legea nr. 304/2004
privind
organizarea judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005).
11 • NCPC Art. 14-18
Art. 14. Contradictorialitatea. (1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei
cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede
altfel.
(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct
sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe
care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă
de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată
organiza apărarea.
(3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile
şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite
faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct
de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări
de fapt relevante în cauză.
(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de
fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la
proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.
(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor
toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.
(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de
drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil,
dezbaterii contradictorii.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 85: „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât
după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
Art. 15. Oralitatea. Procesele se dezbat oral, cu excepţia cazului în
care legea dispune altfel sau când părţile solicită expres instanţei ca judecata
să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 127: „Pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune
altfel”.
Art. 16. Nemijlocirea. Probele se administrează de către instanţa care
judecă procesul, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel.
Art. 17. Publicitatea. Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de
cazurile prevăzute de lege.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 121 alin. (1): „Şedinţele vor fi publice, afară de cazurile
când legea dispune altfel”.
Legislaţie conexă: art. 127 din Constituţie; ► art. 12 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005).
Art. 18. Limba desfăşurării procesului. (1) Procesul civil se desfăşoară
în limba română.
Art. 19-22 NCPC • 12
(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se
exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii.
(3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba
română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului,
de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin traducător autorizat, dacă
legea nu prevede altfel.
(4) Cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română.
Legislaţie conexă: ► art. 128 din Constituţie; ► art. 14 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005).
Art. 19. Continuitatea. Judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu
poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în
condiţiile legii.
Art. 20. Respectarea principiilor fundamentale. Judecătorul are îndatorirea
să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale
ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege.
Art. 21. Încercarea de împăcare a părţilor. (1) Judecătorul va recomanda
părţilor soluţionarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii
speciale.
(2) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor,
dându-le îndrumările necesare, potrivit legii.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 131: „(1) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca
împăcarea
părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el
va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate.
Dispoziţiile
art. 1321 alin. (2) sunt aplicabile. (2) În litigiile care, potrivit legii, pot
face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părţile să participe
la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când
consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda
părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale
amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi. (3)
Dacă, în condiţiile alin. (1) sau (2), părţile se împacă, judecătorul va constata
învoiala
lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 271-273 sunt
aplicabile”.
Legislaţie conexă: Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei
de mediator (M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006).
Art. 22. Rolul judecătorului în aflarea adevărului. (1) Judecătorul
soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.
(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale,
pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe
baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării
unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de
fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în
13 • NCPC Art. 23
drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea
acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt
menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor
pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de
lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.
(3) Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în
condiţiile legii. Persoanele astfel introduse în cauză vor avea posibilitatea,
după caz, de a renunţa la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la
pretenţiile reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacţie.
(4) Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor
deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest
caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică
exactă.
(5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau
temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord expres privind
drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi
motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă
astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.
(6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut,
fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar
dispune altfel.
(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere
sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va
ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele
echităţii şi de buna-credinţă.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 129 alin. (2), (4) şi (5): „(2) Judecătorul va pune în
vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces şi va
stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluţionarea amiabilă a cauzei. (…)
(4) Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă
în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară
acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea
lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere
sau în întâmpinare. (5) Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele
legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe
baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei
hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru
lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze
probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor
necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile
se împotrivesc”.
Art. 23. Respectul cuvenit justiţiei. (1) Cei prezenţi la şedinţa de
judecată sunt datori să manifeste respectul cuvenit faţă de instanţă şi să
nu tulbure buna desfăşurare a şedinţei de judecată.
Art. 24-27 NCPC • 14
(2) Preşedintele veghează ca ordinea şi solemnitatea şedinţei să fie
respectate,
putând lua în acest scop orice măsură prevăzută de lege.
Capitolul III. Aplicarea legii
de procedură civilă
Art. 24. Legea aplicabilă proceselor noi. Dispoziţiile legii noi de procedură
se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea
acesteia în vigoare.
Art. 25. Legea aplicabilă proceselor în curs. (1) Procesele în curs
de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân
supuse acelei legi.
(2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor
legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit
legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile
legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul,
rămân aplicabile.
(3) În cazul în care instanţa învestită este desfiinţată, dosarele se vor
trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi. Dispoziţiile alin. (1)
rămân aplicabile.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 725 alin. (1), (2), (21) şi (4): „(1) Dispoziţiile legii noi de
procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de
judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub
acea lege. (2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei
instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe. În caz de
casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă
sunt pe deplin aplicabile. (21) În cazul în care instanţa este desfiinţată, dosarele
se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi de procedură. (…)
(4) Actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne
supus dispoziţiilor vechii legi. În cazul în care acest act de procedură ar putea
fi anulat potrivit legii vechi, el nu va fi menţinut, chiar dacă potrivit legii noi ar fi
valabil”.
Art. 26. Legea aplicabilă mijloacelor de probă. (1) Legea care guvernează
condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor
preconstituite
şi a prezumţiilor legale este cea în vigoare la data producerii
ori, după caz, a săvârşirii faptelor juridice care fac obiectul probaţiunii.
(2) Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrării
lor.
Art. 27. Legea aplicabilă hotărârilor. Hotărârile rămân supuse căilor
de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început
procesul.
15 • NCPC
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 725 alin. (3): „Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în
vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea
sub care au fost pronunţate”.
Art. 28. Teritorialitatea legii de procedură. (1) Dispoziţiile legii de
procedură se aplică tuturor proceselor care se judecă de către instanţele
române, sub rezerva unor dispoziţii legale contrare.
(2) În cazul raporturilor procesuale cu element de extraneitate, determinarea
legii de procedură aplicabile se face potrivit normelor cuprinse în
cartea a VII-a.
Art. 28
NACrPtC. 3 5• - 3196
CARTEA I. DISPOZIŢII GENERALE
Titlul I. Acţiunea civilă
Art. 29. Noţiune. Acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale
prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una
dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea
apărării părţilor în proces.
Art. 30. Cereri în justiţie. (1) Oricine are o pretenţie împotriva unei alte
persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are
dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.
(2) Cererile în justiţie sunt principale, accesorii, adiţionale şi incidentale.
(3) Cererea principală este cererea introductivă de instanţă. Ea poate
cuprinde atât capete de cerere principale, cât şi capete de cerere accesorii.
(4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de
soluţia dată unui capăt de cerere principal.
(5) Constituie cerere adiţională acea cerere prin care o parte modifică
pretenţiile sale anterioare.
(6) Cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat
în curs de desfăşurare.
Art. 31. Apărări. Apărările formulate în justiţie pot fi de fond sau procedurale.
Art. 32. Condiţii de exercitare a acţiunii civile. (1) Orice cerere poate
fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia:
a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii;
b) are calitate procesuală;
c) formulează o pretenţie;
d) justifică un interes.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul
apărărilor.
Art. 33. Interesul de a acţiona. Interesul trebuie să fie determinat,
legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul
nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni
încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina
producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
Art. 34. Realizarea drepturilor afectate de un termen. (1) Cererea
pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi
făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen.
17 • NCPC Art. 35-39
(2) Se poate, de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen
a obligaţiei de întreţinere sau a altei prestaţii periodice.
(3) Pot fi încuviinţate, înainte de împlinirea termenului, şi alte cereri
pentru executarea la termen a unor obligaţii, ori de câte ori se va constata
că acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar
încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 110: „(1) Cererea pentru predarea unui imobil, la împlinirea
termenului de locaţiune, poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui
termen. (2) Se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen
a unei obligaţii alimentare sau altei prestaţiuni periodice. (3) Preşedintele
mai poate încuviinţa, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru
executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt
îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care
acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului”.
Art. 35. Constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cel care
are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui
drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului
pe orice altă cale prevăzută de lege.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 111: „Partea care are interes poate să facă cerere pentru
constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită
dacă partea poate cere realizarea dreptului”.
Art. 36. Calitatea procesuală. Calitatea procesuală rezultă din identitatea
dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta
este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor
afirmate constituie o chestiune de fond.
Art. 37. Legitimarea procesuală a altor persoane. În cazurile şi condiţiile
prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula
apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără
a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori
intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după
caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.
Art. 38. Transmiterea calităţii procesuale. Calitatea de parte se poate
transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile
legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii.
Art. 39. Situaţia procesuală a înstrăinătorului şi a succesorilor săi.
(1) Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între
vii cu titlu particular, judecata va continua între părţile iniţiale. Dacă însă
transferul este făcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru
cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu
universal al autorului, după caz.
Art. 40-41 NCPC • 18
(2) În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină
în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să
fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanţa va decide,
după împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă
înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va
rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după
caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces,
judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua
procedura în starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit
sau a fost introdus în cauză.
(3) Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal
ori cu titlu universal al acestuia, după caz, va produce de drept efecte
şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi întotdeauna opozabilă
acestuia din urmă, cu excepţia cazurilor în care a dobândit dreptul cu bunăcredinţă
şi nu mai poate fi evins, potrivit legii, de către adevăratul titular.
Art. 40. Sancţiunea încălcării condiţiilor de exercitare a acţiunii
civile. (1) Cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală
sunt nule sau, după caz, anulabile. De asemenea, în cazul lipsei calităţii
procesuale sau a interesului, instanţa va respinge cererea ori apărarea
formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără
calitate ori ca lipsită de interes, după caz.
(2) Încălcarea dispoziţiilor prezentului titlu poate, de asemenea, atrage
aplicarea şi a altor sancţiuni prevăzute de lege, iar cel care a suferit un prejudiciu
are dreptul de a fi despăgubit, potrivit dreptului comun.
Titlul II. Participanţii la procesul civil
Capitolul I. Judecătorul. Incompatibilitatea
Art. 41. Cazuri de incompatibilitate absolută. (1) Judecătorul care a
pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat
cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare
sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare.
(2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor,
expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau
mediator
în aceeaşi cauză.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 24: „(1) Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o
pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi
nici în caz de rejudecare după casare. (2) De asemenea, nu poate lua parte la
judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricină”.
Legislaţie conexă: art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei (M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006).
19 • NCPC Art. 42
Art. 42. Alte cazuri de incompatibilitate absolută. (1) Judecătorul
este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:
1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe
care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a
unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face
pe judecător incompatibil;
2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său,
ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în
legătură cu pricina care se judecă;
3. când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu
avocatul ori reprezentantul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori
cu sora soţului uneia dintre aceste persoane;
4. când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al
patrulea inclusiv cu vreuna dintre părţi;
5. dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori
afinii lor, după caz, sunt părţi într-un proces care se judecă la instanţa la
care una dintre părţi este judecător;
6. dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv
sau afinii lor, după caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult
5 ani înainte de a fi desemnat să judece pricina. În cazul plângerilor
penale
formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul devine incompatibil numai
în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;
7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
8. dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri
sau promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una dintre părţi;
9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea
inclusiv sau afinii lor, după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre
părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv;
10. dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac,
soţul sau o rudă a sa până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca
judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi pricini înaintea altei instanţe;
11. dacă este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin,
după caz, cu un alt membru al completului de judecată;
12. dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv
a reprezentat sau asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;
13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli
cu privire la imparţialitatea sa.
(2) Dispoziţiile alin. (1) privitoare la soţ se aplică şi în cazul concubinilor.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 27: „Judecătorul poate fi recuzat: 1. când el, soţul său,
ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când
este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la
al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este
Art. 43-45 NCPC • 20
căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane; 3. când soţul în
viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad
inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii; 4. dacă el,
soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare
cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi
este judecător; 5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată
penală în timp de 5 ani înaintea recuzării; 6. dacă este tutore sau curator al
uneia dintre părţi; 7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;
8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de
îndatoriri; 9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la
al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul
al treilea inclusiv”.
Legislaţie conexă: ► Capitolul V – „Reglementări privind magistraţii” (art. 101-
110) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei
în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003);
► art. 10 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată
(M. Of. nr. 738 din 20 octombrie 2011).
Art. 43. Abţinerea. (1) Înainte de primul termen de judecată grefierul
de şedinţă va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacă judecătorul acesteia
se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 şi,
când este cazul, va întocmi un referat corespunzător.
(2) Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa
sa este obligat să se abţină de la judecarea pricinii.
(3) Declaraţia de abţinere se face în scris de îndată ce judecătorul a
cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate sau verbal în şedinţă, fiind
consemnată în încheiere.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: ► art. 25: „Judecătorul care ştie că există un motiv de
recuzare în privinţa sa este dator să înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la
judecarea pricinii”; ► art. 26: „Abţinerea se propune de judecător şi se judecă
potrivit normelor prevăzute de art. 30, 31 şi 32”.
Art. 44. Recuzarea. (1) Judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate
poate fi recuzat de oricare dintre părţi înainte de începerea oricărei
dezbateri.
(2) Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute
de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite
recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 29 alin. (2): „Când motivele de recuzare s-au ivit după
începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce
acestea îi sunt cunoscute”.
Art. 45. Invocarea incompatibilităţii absolute. În cazurile prevăzute
la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a
21 • NCPC Art. 46-49
abţinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare
a pricinii.
Art. 46. Judecătorii care pot fi recuzaţi. Pot fi recuzaţi numai judecătorii
care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată
pentru soluţionare.
Art. 47. Cererea de recuzare. Condiţii. (1) Cererea de recuzare se
poate face verbal în şedinţă sau în scris pentru fiecare judecător în parte,
arătându-se cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege
să se folosească.
(2) Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele
prevăzute la art. 41 şi 42.
(3) Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la
alţi judecători decât cei prevăzuţi la art. 46, precum şi cererea îndreptată
împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate.
(4) Nerespectarea condiţiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea
cererii de recuzare. În acest caz, inadmisibilitatea se constată chiar de
completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea
judecătorului recuzat.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: ► art. 28 alin. (3): „Pentru aceleaşi motive de recuzare nu
se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiaşi judecător”; ► art. 29 alin. (1):
„Propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător
în parte şi înainte de începerea oricărei dezbateri”; ► art. 30 alin. (4): „Cererile
de recuzare inadmisibile potrivit art. 28 se soluţionează de instanţa în faţa căreia
au fost formulate”.
Art. 48. Abţinerea judecătorului recuzat. (1) Judecătorul împotriva
căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se abţine.
(2) Declaraţia de abţinere se soluţionează cu prioritate.
(3) În caz de admitere a declaraţiei de abţinere, cererea de recuzare,
indiferent de motivul acesteia, va fi respinsă, prin aceeaşi încheiere, ca
rămasă fără obiect.
(4) În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin aceeaşi
încheiere instanţa se va pronunţa şi asupra cererii de recuzare.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 29 alin. (3): „Judecătorul împotriva căruia e propusă
recuzarea poate declara că se abţine”.
Art. 49. Starea cauzei până la soluţionarea cererii. (1) Până la soluţionarea
declaraţiei de abţinere nu se va face niciun act de procedură în
cauză.
(2) Formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea
judecăţii.
Cu toate acestea, pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea
loc decât
după soluţionarea cererii de recuzare.
Art. 50-52 NCPC • 22
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 31 alin. (3): „În cursul judecării cererii de recuzare nu se
va face nici un act de procedură”.
Art. 50. Compunerea completului de judecată. (1) Abţinerea sau
recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în
compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat
că se abţine. Dispoziţiile art. 47 alin. (4) rămân aplicabile.
(2) Când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul
de judecată, cererea se judecă de instanţa ierarhic superioară.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 30 alin. (1) şi (2): „(1) Recuzarea judecătorului se hotărăşte
de instanţa respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat.
(2) În cazul când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată,
cererea de recuzare se judecă de instanţa ierarhic superioară”.
Art. 51. Procedura de soluţionare a abţinerii sau a recuzării. (1)
Instanţa hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor
şi ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine,
numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi condiţii, instanţa va
putea asculta şi părţile.
(2) În cazul în care la acelaşi termen s-au formulat cereri de recuzare şi
de abţinere pentru motive diferite, acestea vor fi judecate împreună.
(3) Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.
(4) În cazul admiterii abţinerii sau recuzării întemeiate pe dispoziţiile
art. 42 alin. (1) pct. 11, instanţa va stabili care dintre judecători nu va lua
parte la judecarea pricinii.
(5) Abţinerea sau recuzarea se soluţionează printr-o încheiere care se
pronunţă în şedinţă publică.
(6) Dacă abţinerea sau, după caz, recuzarea a fost admisă, judecătorul
se va retrage de la judecarea pricinii. În acest caz, încheierea va arăta în ce
măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: ► art. 31 alin. (1) şi (2): „(1) Instanţa decide asupra recuzării,
în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat.
(2) Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare”;
► art. 32: „(1) Încheierea asupra recuzării se citeşte în şedinţă publică. (2)
Dacă recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la judecarea pricinii.
(3) Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele
îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate”.
Art. 52. Procedura de soluţionare de către instanţa superioară. (1)
Instanţa superioară învestită cu judecarea abţinerii sau recuzării în situaţia
prevăzută la art. 50 alin. (2) va dispune, în caz de admitere a cererii, trimiterea
pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa.
23 • NCPC Art. 53-55
(2) Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază instanţei inferioare.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 33: „(1) Instanţa superioară învestită cu judecarea cererii
de recuzare în cazurile prevăzute de art. 30 alin. (2) va dispune trimiterea pricinii
la o instanţă de acelaşi grad, în cazul când găseşte că o cerere de recuzare este
întemeiată. (2) Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază spre judecare
instanţei inferioare”.
Art. 53. Căi de atac. (1) Încheierea prin care s-a respins recuzarea
poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat
cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea
fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la
comunicarea acestei hotărâri.
(2) Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea
prin care s-a încuviinţat recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a respins
recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei
căi de atac.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă instanţa de apel constată că recuzarea
a fost în mod greşit respinsă, reface toate actele de procedură şi,
dacă apreciază că este necesar, dovezile administrate la prima instanţă.
Când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea
va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa
de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima
instanţă.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 34: „(1) Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins
abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la
nicio cale de atac. (2) Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate
ataca numai odată cu fondul. (3) Când instanţa superioară de fond constată că
recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele şi dovezile administrate
la prima instanţă”.
Art. 54. Incompatibilitatea altor participanţi. Dispoziţiile prezentului
capitol se aplică în mod corespunzător şi procurorilor, magistraţilor-asistenţi,
asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 36: „Dispoziţiile prezentului titlu, în afară de art. 24 şi 27
pct. 7, se aplică şi procurorilor, magistraţilor asistenţi şi grefierilor”.
Legislaţie conexă: art. 111 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005).
Capitolul II. Părţile
Art. 55. Enumerare. Sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în
condiţiile
legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces.
Art. 56-57 NCPC • 24
Secţiunea 1. Folosinţa şi exerciţiul
drepturilor procedurale
Art. 56. Capacitatea procesuală de folosinţă. (1) Poate fi parte în
judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.
(2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte
entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.
(3) Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice
stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are
capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 41: „(1) Orice persoană care are folosinţa drepturilor
civile poate să fie parte în judecată. (2) Asociaţiile sau societăţile care nu au
personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de
conducere”.
Art. 57. Capacitatea procesuală de exerciţiu. (1) Cel care are calitatea
de parte îşi poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau
prin reprezentant, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
(2) Partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale nu poate sta în
judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată în condiţiile
prevăzute de legile sau, după caz, de statutele care îi reglementează capacitatea
ori modul de organizare.
(3) Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi
invocată în orice stare a procesului.
(4) Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor
procedurale sunt anulabile. Reprezentantul sau ocrotitorul legal al
acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte.
(5) Când instanţa constată că actul de procedură a fost îndeplinit de
o parte lipsită de capacitate de exerciţiu va acorda un termen pentru confirmarea
lui. Dacă actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui.
(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor
cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: ► art. 42: „Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor
nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în
chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea
lor”; ► art. 43: „(1) Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate
fi invocată în orice stare a pricinii. (2) Actele de procedură îndeplinite de cel
care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul
incapabilului sau curatorul acestuia va putea, însă, confirma toate sau numai o
parte din aceste acte”; ► art. 161: „(1) Când instanţa constată lipsa capacităţii
de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu
face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor
lipsuri. (2) Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea”.
25 • NCPC Art. 58-60
Art. 58. Curatela specială. (1) În caz de urgenţă, dacă persoana fizică
lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant
legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special,
care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii.
De asemenea, instanţa va numi un curator special în caz de conflict de
interese
între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană
juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să
stea în judecată, nu are reprezentant.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor
cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
(3) Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecă procesul,
dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare
instanţă judecătorească. Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile
prevăzute de lege pentru reprezentantul legal.
(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de
instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi modalitatea de plată. La
cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se seama de
activitatea desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 44: „(1) În caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de
capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la
cererea părţii interesate, va putea numi un curator special, care să o reprezinte
până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va
putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi
cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu
are reprezentant legal. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi
persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă. (3) Numirea acestor curatori se
face de instanţa competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată”.
Secţiunea a 2-a. Persoanele care sunt
împreună reclamante sau pârâte
Art. 59. Condiţii de existenţă. Mai multe persoane pot fi împreună
reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie
comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între
ele există o strânsă legătură.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 47: „Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau
pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţiune comună ori dacă
drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză”.
Art. 60. Regimul juridic al coparticipării procesuale. (1) Actele de
procedură, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu le
pot profita celorlalţi şi nici nu îi pot prejudicia.
Art. 61-62 NCPC • 26
(2) Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul
unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor
ori pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau
termenele încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de
procedură profită şi celorlalţi. Când actele de procedură ale unora sunt
potrivnice
celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile.
(3) Reclamanţii sau pârâţii care nu s-au înfăţişat ori nu au îndeplinit un
act de procedură în termen vor continua totuşi să fie citaţi, dacă, potrivit
legii, nu au termenul în cunoştinţă. Dispoziţiile art. 202 sunt aplicabile.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 48: „(1) Actele de procedură, apărările şi concluziile unuia
dintre reclamanţi sau pârâţi nu pot folosi nici păgubi celorlalţi. (2) Cu toate
acestea,
dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii,
efectele
hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de
procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviinţate numai unora
din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc şi celorlalţi. Când actele
de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama
de actele cele mai favorabile. Reclamanţii sau pârâţii care nu s-au înfăţişat sau
nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuşi să fie citaţi”.
Secţiunea a 3-a. Alte persoane care pot lua
parte la judecată
§1. Intervenţia voluntară
Art. 61. Forme. (1) Oricine are interes poate interveni într-un proces
care se judecă între părţile originare.
(2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine,
în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de
acesta.
(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre
părţi.
Reglementarea anterioară
C. proc. civ. 1865: art. 49: „(1) Oricine are interes poate interveni într-o pricină
ce se urmează între alte persoane. (2) Intervenţia este în interes propriu când
cel care intervine invocă un drept al său. (3) Ea este în interesul uneia din părţi
când sprijină numai apărarea acesteia”.
Art. 62. Intervenţia principală. (1) Cererea de intervenţie principală va
fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.
(2) Cererea p

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie