Noua Revista de Drepturile Omului, Nr. 4/2009

Noua Revista de Drepturile Omului, Nr. 4/2009

Pentru acest număr al NRDO, Doina Olar a pregătit Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cauza Lautsi c. Italia (Italia a fost găsită responsabilă pentru încălcarea dreptului la instruire – art. 2 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, şi libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie – art. 9 din Convenţie, prin faptul că în şcolile publice din peninsulă sunt expuse crucifixe). Prezenţa crucifixelor, a considerat Curtea, este incompatibilă cu obligaţia statului de a respecta neutralitatea în exercitarea funcţiei publice, în special, în domeniul atât de sensibil al educaţiei. Vaticanul a reacţionat imediat, exprimându-şi regretul şi stupoarea faţă de ceea ce a calificat drept „intervenţia dură” a CEDO. Biserica ortodoxă greacă a convocat în regim de urgenţă Sinodul pentru a se lua o poziţie în această chestiune. Preocuparea ei este cu atât mai serioasă cu cât Helsinki Monitor, cunoscută de mult timp pentru criticile ei la adresa naţionalismului grec, deseori eficace, a cerut în instanţă şi scoaterea icoanelor lui Isus Hristos din sălile de judecată. Argumentele CEDO în cauza Lautsi c. Italia se potrivesc atât de clar problematicii ridicate de afişarea icoanelor în instituţiile publice, încât este greu de văzut cum, în acest caz, Curtea de la Strasbourg ar putea judeca altfel. Poziţia CEDO faţă de prezenţa crucifixelor în şcolile publice din Italia ar putea fi primul pas spre eliminarea mai generală a însemnelor religioase din instituţiile publice, practică încă prezentă în câteva democraţii. Iar aceasta ar deschide calea, în timp, spre renunţarea la sistemul valabil astăzi în majoritatea ţărilor europene, de recunoaştere şi privilegiere a unor biserici în raport cu altele, sursă constantă de discriminări şi instabilitate. Există o experienţă pozitivă, fidelitatea americană faţă de prevederile Amendamentului I în materie religioasă, care oferă o experienţă de peste 200 de ani privind importanţa aplicării stricte a principiului neutralităţii statului în materie confesională.
Tot o cauză prezentată în acest număr al NRDO motivează al doilea comentariu al editorialului. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a avut ocazia să se pronunţe asupra unei speţe simple, dar şi incitante: publicarea unui anunţ de angajare în care una dintre condiţiile puse candidatului era să fie “om cu frica lui Dumnezeu”. Or, decizia CNCD susţine că cerinţa ce a făcut obiectul plângerii ar fi discriminatorie numai dacă ar implica în fapt refuzarea anumitor candidaţi datorită convingerilor religioase sau filozofice.
Se ridică în plus întrebarea dacă prezenţa unui preot între membrii Colegiului care au judecat petiţia nu a împins decisiv opinia spre această hotărâre bizară. Dacă un preot are prin jurământul de credinţă obligaţia să susţină, în toate situaţiile, principiile bisericii, cum ar putea el asuma poziţia de garant al legii de combatere a discriminării într-un asemenea caz? Hotărârea Colegiului Director din 18 august 2009 demonstrează şi faptic, dincolo de argumentele principiale, incompatibilitatea dintre statutul de sacerdot şi calitatea de membru în conducerea CNCD.