Noua Revista de Drepturile Omului, Nr. 3/2008

Noua Revista de Drepturile Omului, Nr. 3/2008

O hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) din luna noiembrie 2007 cu privire la atingerea demnităţii şi crearea unei atmosfere degradante s-a pronunţat asupra unui text publicat de revista F. care se referă la ţigani într-un limbaj mizerabil. Explicaţiile autorilor faţă de cele scrise, în momentul audierii la Consiliu, au fost, evident, falsificatoare. Totuşi, spre deosebire de cazuri de-a dreptul benigne în raport cu cel actual, Colegiul Director a decis sancţionarea doar cu avertisment. A anunţat în acelaşi timp că, prin aplicarea sancţiunii, „doreşte să avertizeze reclamaţii asupra efectelor produse prin articolul publicat, având în vedere şi faptul că se află la prima sancţiune de acest fel, fără să aplice amenzi contravenţionale ce ar putea fi interpretate ca o limitare excesivă a libertăţii de exprimare”. Noua Revistă de Drepturile Omului doreşte la rândul ei să pună în evidenţă preocuparea Colegiului Director al CNCD pentru problematica libertăţii de exprimare, care nu se manifestă prima oară, dar care este exprimată de această dată cu forţă.
Cazuistica Colegiului Director al CNCD devine din ce în ce mai interesantă şi din punctul de vedere al conţinutului speţelor, şi din perspectiva felului în care ele sunt judecate. O a doua hotărâre publicată în acest număr al NRDO a privit declaraţiile premierului Călin Popescu-Tăriceanu la adresa unor cetăţeni români de etnie romă aflaţi în Italia, făcute la o reuniune a Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional Liberal din 30 iunie 2006. Declaraţiile au făcut subiectul unei petiţii a Centrului Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii (Romani CRISS).
S-ar pune întrebarea, mai întâi, de ce actul CNCD foloseşte doar iniţialele numelui premierului, nu şi numele întreg. Fiind vorba despre un demnitar de prim rang, natura cuvintelor premierului are o relevanţă particulară pentru problematica combaterii discriminării. Implicit, felul în care tratează CNCD petiţia împotriva discursului prim-ministrului este de primă importanţă pentru interesul public. Ar exista deci argumente să se pună în evidenţă reclamatului.
Colegiul Director al CNCD a ajuns la concluzia că reclamatului nu i se pot imputa acte de discriminare. Dl Călin Popescu-Tăriceanu s-a referit, notează Colegiul, la comportamentul unor cetăţeni români de etnie romă din capitala Italiei, şi nu în mod special la românii de etnie romă din România. Întregul ansamblu de afirmaţii este circumscris abordării fenomenului infracţional, nu unei identităţi infracţionale legate de apartenenţa etnică. În favoarea acestei interpretări ar veni precizările reclamatului cu privire la amplificarea colaborării între ministerele de interne în abordarea infracţionalităţii fără niciun fel de referire la prinderea şi repatrierea romilor, la instruirea poliţiştilor italieni cu privire la psihologia şi modul de operare al romilor sau prinderea infractorilor romi.
Hotărârea în acest caz a fost luată cu două opinii disidente, ale domnilor Istvan Haller şi Asztalos Csaba Ferencz, ultimul chiar preşedintele CNCD, care considerat declaraţiile premierului României drept discriminatorii. Esenţa argumentului ar fi că orice referire la apartenenţa etnică a unor persoane acuzate de săvârşirea unor infracţiuni constituie faptă de discriminare. Tensiunea apărută – nu prima oară – în cadrul Colegiului Director al CNCD reflectă, după opinia noastră, caracterul mai sofisticat al acestei speţe, ca şi o bătălie, în fond merituoasă, între membrii Colegiului, pentru „adevăr”.
Faptul că nu sunt motive să se invoce apartenenţa etnică a unui infractor, aceasta fiind contraproductivă raporturilor intercomunitare, deci indezirabilă, reprezintă un principiu larg acceptat în doctrina politicilor publice. După un efort care a cerut mulţi ani, poliţia română a renunţat să mai facă trimiteri la identitatea etnică a celor certaţi cu legea. Principiul este respectat astăzi de un număr sporit de ziarişti – deşi nu suficienţi. Evoluţia merită salutată. Să însemne atunci că, din motive de etică publică şi cutumă în devenire, orice invocare a conexiunii dintre identitatea etno-culturală şi infracţionalitate este ilegitimă?
Impunerea unei reguli absolute în tratarea complicatelor chestiuni identitare nu se justifică nici raţional, nici etic. Există situaţii în care dimensiunea etnică este sau poate fi într-adevăr implicată în manifestări colective ce contrapun comunităţile umane. Ar fi incluse în această categorie procesele de comunalizare etnică abordate de Danielle Juteau, migrarea „etnicilor care nu se amestecă” analizată de Brubacker, sau, mai general, fenomenul numit „etnomobilitatea teritorială”. Cercetările arată că etnicitatea poate fi implicată în solidarizarea grupului etnic pentru a creşte mobilitatea membrilor săi. Implicarea – sau nu – a romilor stabiliţi temporar în Italia în fenomene de comunalizare şi mobilitate imigraţionistă reprezintă o ipoteză de lucru pentru abordarea fenomenului infracţional. Ridicarea acestui subiect este legitimă şi nu are de ce să fie identificată cu intenţii discriminatorii – dacă nu cumva trimiterea la comunalizare şi etnomobilitate se dovedeşte a fi, la o analiză mai atentă, doar un pretext al atitudinilor şovine.