Nebunul indian

„Nebunul indian” este al treilea volum semnat de Ovidiu Raul Vasiliu și marchează maturitatea lirică a tânărului poet ieșean. Cartea conține peste 60 de poeme scrise în ultima perioadă, autorul exersând cu succes diverse registre stilistice și prozodice, în versuri „sub a căror dexteritate formală se întrezărește ceea ce niciodată nu poate fi exprimat până la capăt” (Daniel Cristea-Enache).

Ovidiu Raul Vasiliu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași și un master în cadrul aceleiași facultăți. A mai publicat două volume de versuri: Treizeci și cinci (2010) și Iluzii mișcătoare (2011), ambele apărute sub egida Asociației Universul Prieteniei din Iași. A fost inclus cu un grupaj de poeme în volumul Innuendo (2011), antologia Cenaclului „Junimea Nouă”, și în revistele Timpul și Feed Back.


Fragmente din volum:

Dans (ne)schimbător
Dansezi cu mine? Horele se nasc
Dintr‑un vârtej ascuns, neschimbător…
If you don’t mind, I just want you to ask:
How many steps I need to know you more?

Din horă am să‑ncerc să te desprind
Printr‑un minut ieșit din calendar,
Cause, Miss, I don’t care about the wind –
I’m blind because the dawn inside you are!

Tu mă citești și fără să te chem,
Zâmbești o clipă și mă lași când vrei…
But do you know the land from where I am?
I’m walking on a neverending way!…

Dar fiindcă dansul pare schimbător,
I’ll never dance the way I danced before.

Ochiul ascuns
Îmi este scris să te iubesc de‑a valma,
Dar nu am flori să‑ți prind la cingătoare –
Imagini răstignite ies în zare,
De când Pământu‑i măsurat cu palma.

Un apofatic semn de întrebare
Mă tot îndeamnă să‑i învăț sudalma –
Iubita mea, ce‑i blânda moarte, calma,
În care mărgelești mărgăritare?

Dar tu respiri ca stanele de piatră,
Când îți întorci privirea către vatră
Povești ochioase‑mpărtășind cu zeii…

Inelul meu îți lasă spații vide
Și‑un ochi ascuns, în piatră, se deschide
Deșertului din Cana Galileii.



O fată desculță
O fată desculță‑mi intră în iatac
Foșnind pe covor a mătase,
În clipa în care, venindu‑mi de hac,
Mirarea părea să mă lase.

Din tălpile‑i mici, secretele ei
Durau biblioteci fără carte,
Din minți luminate fără idei,
Topite‑n iubire ca‑n moarte.

O fată desculță, cu liniștea sa,
Veni lebădându‑mi lumina
În clipa în care, pustiu și nu prea,
Oceanu‑mi atinse retina…

Și numele când, chemător, mi‑l rosti,
Dovadă că sunt să‑mi arate,
Mulțimi de ecouri ce n‑or conteni
Urcau din abis nechemate.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie