O carte traversată de o frică subţire şi de posibilitatea unei iubiri continue, dar absente. O carte luminoasă, plină de sentimente incerte. O carte a echilibrului şi a nehotărârii, a căutării sistemului de referinţă, a durerii care restabileşte echilibrul, a îmblânzirii celor neîmblânzite, o mărturie a celui care bate „toba din interior". Un balans.
Andrei Dósa utilizează cu eleganţă un sistem poetic pe care colegii săi de generaţie şi manieră îl scuipă adesea mecanic în faţa cititorului. Ceea ce îl şi scoate în afara sistemului şi îl face la fel de unic ca personajul fără chip al noii lui cărţi, cel care a primit „toate substanţele interzise de pe lume", până a ajuns să fie în acelaşi timp „câinii, camionul și cel care privește": definiţia cea mai scurtă a poetului.

***

Imaginile disparate, sclipirile reci ale unei lumi la limita dispariţiei sunt atrase către punctul de forţă care le absoarbe, proiectându-le apoi într-o logică proprie, vitalizate de o prezenţă străină, îndepărtată. Punctul ăsta e singurul care contează, pentru că are puterea de a face lucrurile să se întâmple. În punctul ăsta, poezia lui Andrei Dósa e mai cuprinzătoare şi mai personală ca oricând.
Alex Văsieş