Misteriile egiptene

Alaturi de riturile obisnuite de adorare a zeilor, in templele din Egipt se desfasurau ceremonii cu un caracter special, a caror semnificatie era rezervata unor elite de preoti si de initiati, si care se celebrau in cladiri izolate, la date dinainte stabilite, sau la alte ore decat cele destinate cultului obisnuit. Grecii numeau aceste ceremonii "Misterii"; in limbajul egiptean cuvantul exista de asemenea: seshtau, "misterii" si akhu, care are sensul vag de "lucruri sacre, glorioase, folositoare". Atunci cand erau savarsite in numele unui zeu, sau al unui om, aceste rituri capabile sa il transfigureze in fiinta sacra, akhu, "faceau ca lucrurile sa devina sacre", sakhu, de unde celebrarea a ceea ce vom numi, dupa greci, "Misteriile egiptene".

Cum s-ar putea reprezenta aceste Misterii? Ele sunt rituri unde se asociau cuvinte si gesturi, lucruri spuse si mimate, actiunea lor completandu-se reciproc. Iamblichos, care a scris un tratat despre Misteriile egiptenilor, spune:

"lucrurile ce se savarsesc pentru cult au cu siguranta un inteles misterios si cu neputinta de redat in cuvinte; unele reprezinta (prin alegorie) imagini [ale altor lucruri], intocmai cum natura exprima prin forme vizibile ratiunile ascunse".

Astfel Misteriile presupun acte simbolice, al caror sens e mai profund, iar actiunea mai eficace decat rugaciunile recitate sau dogmele formulate:

"cunoasterea sau inteligenta divinului nu este suficienta pentru a-i uni pe credinciosi cu Dumnezeu: intr-altfel vor realiza filozofii, prin deductiile lor, unirea cu zeii... Numai savarsirea perfecta, superioara inteligentei, a unor acte inefabile si forta inexeplicabila a simbolurilor - acestea sunt cele care vor duce la cunoasterea lucrurilor divine" (Iamblichos, De Mysteriis, I. 11).

Altfel spus, unele acte mimate, unele alegorii sau imagini simbolice vor actiona, in virtutea unei magii bazate pe sympatia, mai eficient decat orice rugaciune, sau vor fi mai utile cunoasterii decat orice dogma. Nu exista nici o indoiala ca in Egipt, in timpul epocii faraonice, astfel de ceremonii cu sens simbolic erau un lucru obisnuit. Herodot afirma ca le-a fost martor:

"La Sais se gaseste mormantul celui pe care ma sfiesc sa-L numesc... Pe lacul [templului] egiptenii reprezinta, in cursul noptii, suferintele indurate de El: ei le numesc Misterii... Asupra acestor Misterii, care toate, fara exceptie, imi sunt cunoscute, gura mea pastreaza o tacere religioasa..."

Prin urmare, misteriile cunoscute de Herodot sunt atat rituri reprezentate cat si mimate, iar semnificatia lor este simbolica si nu poate fi revelata in cuvinte decat initiatilor. Oare nu folosim si noi cu acelasi sens cuvantul mister pentru a desemna atat "dramele mistice" jucate in biserici in Evul Mediu, cat si dogmele ce depasesc inteligenta noastra?

Plutarh, la randul sau, ne informeaza ca unele Misterii au fost inventate de Isis in onoarea lui Osiris:

"Isis... nu a vrut ca luptele si nenorocirile pe care le-a intampinat sa fie sterse si, astfel, multe fapte ale ei, pline de curaj si de intelepciune, au ramas acoperite de tacere si uitare. Ea a instituit Misterii si ceremonii auguste ce trebuiau sa fie imagini, reprezentari si scene mimate ale suferintelor de atunci. Prin acestea ea a dorit, in acelasi timp, sa ofere o cale de puternica impacare, prin credinta, pentru toti cei care se vor confrunta cu astfel de intamplari nefericite".

Astfel, dupa Herodot si Plutarh, cele mai importante Misterii egiptene se refereau la patimirea lui Osiris. Intr-adevar, la datele importante ale legendei osiriene – moartea, inhumarea, reinvierea zeului – se celebrau mari sarbatori dramatice. Ele aveau nevoie de un numar mare de figuranti si de o punere in scena importanta; era jucate, in parte in aer liber, inaintea marelui public, in parte in interiorul templelor, si uneori in cladiri speciale, numite "capelele lui Osiris".