Primul volum al ediţiei grupează cele mai importante texte metafizice, aranjate în ordine cronologică. Astfel, se pot observa două puncte de tensiune în gândirea metafizică leibniziană: unul apare în 1679 iar celălalt în 1695. Dacă primul moment de tensiune este datorat adoptării formelor substanţiale, cel de-al doilea are ca obiect adoptarea monadelor. Cele două repere fundamentale conduc la împărţirea metafizicii leibniziene în trei importante perioade. În prima perioadă, de tinereţe (1663-1679), se găsesc scrieri, în general, de mică întindere. Printre cele mai importante piese ale acestei perioade, pe care le publicăm acum pentru prima oară în limba română, se numără: Disputa metafizică despre principiul individuației, Confesiunea filosofului, De summa rerum. Perioada de maturitate, în care se manifestă metafizica substanţei corporale (1680-1695), conține mari lucrări de sinteză precum: Disertație metafizică, Nou sistem cu privire la natura și comunicarea substanțelor. Perioada târzie, dominată de metafizica monadologică (1696-1716), conține lucrările cele mai importante, și totodată cele mai celebre din întreaga operă: Despre originea radicală a lucrurilor, Principiile naturii și harului întemeiate pe rațiune, Monadologia.