Memorii, Vol I-II
Preț: 21,80 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Nicolae Petrescu
Editura: Saeculum
Anul publicării: 2004
DESCRIERE
Nicolae Petrescu, Memorii, vol. 1, Plăcerea de a trăi pe alte meridiane, Ed. Vestala
Format 13 x 20 cm., 448 pagini
Presupun că, în măsura în care voi izbuti să-mi înfăţişez viaţa aşa cum s-a desfăşurat, notele autobiografice şi amintirile mele despre oameni şi evenimente vor interesa posteritatea. Experienţele prin care am trecut au fost multiple şi variate. Firea mea receptivă le-a înregistrat cu fidelitate. Însăşi epoca istorică, în care am trăit, prezintă un interes deosebit. Am fost martor, fie chiar numai ca spectator, la schimbări adânci, revoluţionare, de civilizaţie, ale căror urmări vor dăinui mult timp.
Nicolae Petrescu
Nicolae Petrescu, Memorii, vol. 2, În vâltoarea vieţii româneşti, Ed. Vestala
Format 13 x 20 cm., 352 pagini
Nicolae Petrescu (1886-1954), sociolog de formaţie filosofică, profesor la Universitatea din Bucureşti, autor al câtorva importante lucrări, precum Fenomenele sociale în Statele Unite (1921), Principiile sociologiei comparate (1923), Anglia (1938), Primitivii (1944), a lăsat în manuscris o tulburătoare carte de amintiri, scrisă între 1944-1949.
Adevărat document al experienţei sale de viaţă, ea constituie totodată o zguduitoare cronică a primei jumătăţi a veacului al XX-lea, cuprinzând evocări de mari personalităţi române şi străine şi reflecţii profunde asupra celor două războaie mondiale, asupra politicianismului românesc şi a degradării umane în condiţiile limită ale crizei economice din anii '30, dar mai ales consideraţii asupra pierderii totale a libertăţii individuale în anii dictaturii comuniste.
Ne aflăm, fără îndoială, în faţa unuia dintre cele mai importante „manuscrise de sertar” descoperite până acum.
I. Oprişan

Accesul clienţilor
-Noutati
-- 118,80 leiPRP: 132,00 lei
Promoţii
-- 118,80 leiPRP: 132,00 lei
- 47,20 leiPRP: 59,00 lei
- 42,75 leiPRP: 45,00 lei
RECENZII