Matematica-Manual pentru clasa IV
DESCRIERE
Manualul de Matematică pentru clasa a IV-a este conform cu programa școlară. Cele două volume sunt structurate în câte 6 unități de învățare pe fiecare volum aferent celor două semestre ale anului școlar. Manualul de matematică promovează activ valorile sociale și individuale fiind lipsit de orice formă de discriminare.
Cele 6 unități principale de învățare din fiecare volum oferă elevilor contexte de familiarizare cu noțiuni noi, de exersare, consolidare a deprinderilor și abilităților, de sistematizare a achizițiilor dobândite, de evaluare și autoevaluare a propriilor capacități precum și de ameliorare sau dezvoltare a nivelului atins de fiecare în dobândirea unei competențe specifice. Introducerea conţinuturilor din programa școlară se bazează, în mod explicit, pe achiziţii anterioare și noi ale elevilor, dobândite în cadrul aceleiași discipline sau în cadrul altor discipline, făcându-se apel, în cât mai multe situații posibile, la experiența de viață a elevilor.
Sarcinile de învățare sunt concepute având la bază o metodologie interactivă care țintește atât realizarea obiectivelor de ordin cognitiv cât și a celor de ordin socio-afectiv (dezvoltarea capacităților de comunicare, de dialogare interpersonală și intrapersonală, stimularea încrederii în sine). Acestea sunt inedite, provocatoare, elevul fiind motivat să participe activ, întâlnind situații de învățare menite să-l determine să le analizeze, descoperind soluții plauzibile.
Toate conţinuturile ştiinţifice prezentate în manual și mesajele suporturilor vizuale sunt adecvate nivelului de vârstă de dezvoltare al elevilor și specificului disciplinei şcolare. Manualul cuprinde conţinuturi abordate din perspectiva învăţării diferenţiate. Pentru fiecare competență, conţinuturile sunt prezentate de la simplu la complex, cu grade diferite de dificultate, pentru a crea şi asigura şanse egale de reuşită pentru toţi copiii.
Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 37,05 leiPRP: 39,00 lei
- 40,50 leiPRP: 45,00 lei
- 36,00 leiPRP: 40,00 lei
RECENZII