MARILE MIGRATII DIN ESTUL SI SUD-ESTUL EUROPEI IN SECOLELE IX-XIII

MARILE MIGRATII DIN ESTUL SI SUD-ESTUL EUROPEI IN SECOLELE IX-XIII

- Ungurii;
- Pecenegii;
- Uzii;
- Cumanii;
- Mongolii.

Migratiile reprezinta un fenomen de proliferare universala, ce a insotit evolutia umanitatii de la geneza sa pina in perioada contemporana, imbracind forme de manifestare plurivalenta in timp si spatiu. Raspindirea statornica a elementului antropic in intreg mapamondul, in stradania tenace de a supravietui si a prospera, constituie efectul sau cel mai important. Cind spatiul ecumenic a egalat in extensie pe cel terestru, continuarea periodica a deplasarilor de populatii a creat liantul intre comunitatile dispersate spre cele patru puncte cardinale. Universul uman, cu toata luxurianta sa diversitate in sfera antropologica, lingvistica si culturala si in pofida stratificarii nivelului de dezvoltare, a dobindit totusi numeroase puncte de convergenta. Daca transferurile componentelor civilizatiei pe arealuri limitate si infiriparea formelor de aculturatie se pot produce si prin contacte zonale, difuzarea lor la scara planetara, ca si iradierea raselor omenesti, este de neimaginat, cel putin pentru epocile vechi, fara o ampla si alerta circulatie etnico-demografica. In traiectoria lor existentiala, anumite colectivitati umane si-au insusit, in raport de strinsa dependenta fata de mediul ambiant, trasaturile modului de viata nomad. Pentru exigentele sale, uriasele intinderi ale tinuturilor de cimpie ale Eurasiei s-au dovedit cvasiideale. In nici o parte a lumii nomadismul pastoral nu a dispus de o scena de exteriorizare atit de propice si atit de cuprinzatoare a propriilor valente. Prin insasi structura sa particulara, nomadismul a etalat pecetea dinamismului conferit de stramutarile sezoniere ritmice, menite sa asigure teritorii adecvate pasunatului intensiv. Necesitatea protectiei turmelor si hergheliilor, surse vitale de subzistenta, ca si tentatia de sporire a acestora pe seama vecinilor, au militarizat societatea nomada, care nu manifesta citusi de putin apetenta pentru starile de letargie. Dimpotriva, veleitatile sale razboinice si spiritul intreprinzator au purtat-o frecvent spre infruntari transante atit pe plan intern cit si pe cel extern, in zonele locuite de comunitatile sedentare agricole. Din cauze nu intotdeauna satisfacator diagnosticate in resorturile lor intime, mase umane s-au revarsat periodic ca un torent impetuos din inima Asiei spre extremitatile meridionale ale Europei Rasaritene, antrenind reactii in lant pe intinderi imense. In comparatie cu arealurile montane, unde cadrul geografic oferea conditii favorabile de protectie in cazul ivirii pericolelor implacabile, suprafetele plane ale stepei erau mult mai expuse ingerintelor, iar, in conditiile unor socuri destabilizatoare, grupuri etnice masive au devenit grav periclitate si nu arareori au disparut subit de pe scena istoriei, extirpate sau asimilate de adversari cu robustete superioara. Spre deosebire de occidentul Europei, unde marile migratii se incheie in linii generale la inceputul celei de-a doua jumatati a mileniului I de dupa I. Ch., in partea sa rasariteana ele au continuat cu intensitate aleatorie pina in primele secole ale mileniului urmator. Aceste masive deplasari antropice, reprezentind momentul culminant, dar si crepuscular, al unui proces de amplitudine transcontinentala, demarat cu mult timp inainte, au avut reverberatii profunde asupra tuturor mecanismelor vietii umane din arealul geografic afectat, materializate prin perturbatii de substanta in spectrul etnico-demografic, in evolutia economica, in dinamica structurilor social-politice, in sfera culturala, in rosturile confesionale etc. Largul diapazon temporal si spatial al marilor migratii reclama o abordare epistemologica, ce nu se poate circumscrie numai unor perimetre regionale limitate, impunindu-se o vasta extindere de orizont. Pe de alta parte, studierea fenomenelor in discutie intimpina reale dificultati de recoltare si interpretare a materialului informativ, diseminat adesea in surse aride si lacunare, de origine si factura foarte diversa. In pofida acestor obstacole, fascinatia subiectului a generat pe plan mondial o consistenta literatura de specialitate, cu numeroase reusite notabile. Inriurirea pregnanta a marilor migratii asupra trecutului medieval al teritoriului carpato-dunarean s-a repercutat in mod firesc si in interesul istoriografiei românesti pentru anumite secvente ale temei in discutie, chiar daca nu s-au manifestat intotdeauna preocupari persuasive si multilaterale. Imperativul radiografierii si elucidarii lor globale reclama infuzii de noi date revelatoare si o coroborare nuantata a informatiilor narative, lingvistice, arheologice si de alta natura, cercetarile interdisciplinare fiind singurele in masura sa decanteze aspectele ramase controversate. Textul pe care il supunem atentiei prezumtivilor cititori scruteaza doar ultimul segment al marilor migratii din zona ponto-caspica, bazinul inferior si mijlociu al Dunarii si Peninsula Balcanica, derulat vreme de aproape cinci veacuri, important nu numai pentru ansamblul evenimentelor din evul mediu, ci si prin consecintele de durata, perceptibile pina astazi in ambianta etnico-demografica si culturala din estul si centrul Europei. In paginile prezentului volum ne-am propus sa oferim repere generale asupra evolutiei principalelor grupuri migratoare din secolele IX-XIII, in conexiune cu populatiile si organismele statale afectate de deplasarile lor.