Lumea e rotundă

Preț: 55,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: David M. Smick
ISBN: 978-973-1931-23-4
Editura: Publica
Anul publicării: 2010
Pagini: 336
Format: 14.5 / 20 cm
DESCRIERE
Lumea e rotundă
Despre autor
David Smick este unul dintre cei mai inspiraţi strategi ai pieţei financiare. La el apelează bancherii, politicienii şi investitorii importanţi. Specializat în strategii financiare, editor al revistei The International Economy, Smick este preşedinte şi CEO al firmei de consultanţă Johnson Smick International, Inc.
A fost şeful de cabinet al unui membru din conducerea Camerei Reprezentanţilor. În colaborare cu ambele tabere politice din Congresul Statelor Unite, a organizat o serie de întâlniri la nivel înalt la care au participat şefi de stat, miniştri de finanţe şi guvernatori ai băncilor centrale. Cotidianul Financial Times îl consideră insiderul principal de la Washington în materie de economie, finanţe şi comerţ.
Articolele lui despre economia americană şi internaţională sunt publicate de ziare şi reviste importante, printre care Wall Street Journal, Washington Post şi New York Times.
Cuprins
Cuvânt înainte de Dan Paul
Prolog
1 Sfârşitul lumii
2 Un ocean de bani periculos
3 Antreprenori într-o lume a investiţiilor private de capital şi probleme cu fondurile de acoperire
4 Tony Soprano cãlãreşte dragonul chinez
5 Gospodinele japoneze ocupã poziţiile de comandă
6 Nimic nu rămâne la fel: criza lirei sterline din 1992
7 Incredibila comprimare a băncilor centrale
8 Lupta de clasă şi politicile globalizării
9 A supravieţui şi a prospera în aceastã epocă a volatilităţii
Mulţumiri
Câteva cuvinte despre surse
Bibliografie

Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 118,80 leiPRP: 132,00 lei
- 47,20 leiPRP: 59,00 lei
- 42,75 leiPRP: 45,00 lei
RECENZII