Lumanarile ard pana la capat

Intr-un castel retras, inconjurat de paduri, batranul General se pregateste sa primeasca un vizitator rar, un om care i-a fost odinioara cel mai apropiat prieten, dar pe care nu l-a mai vazut de patruzeci si unu de ani. In orele care urmeaza, musafirul si gazda poarta un duel de cuvinte si taceri, se acuza si se eschiveaza, evoca amintirea prieteniei lor si pe cea a frumoasei sotii a Generalului, moarta de mult. In jocul de lumini si umbre creat de lumanarile care, de asta data, ard pana la capat, se intorc in trecut, in vremea cand ei trei au stat pentru ultima oara impreuna, dupa o vanatoare in padurea apropiata – o vanatoare la care nu s-a vanat nimic, dar in cursul careia s-a pierdut ceva esential.

Capodopera din 1942 a lui Marai a fost comparata cu scrierile lui Thomas Mann, cu toate ca ea este, in multe privinte, mai moderna. Simplitatea, lirismul ei succint si auster amintesc de prozatorii sud-americani, ca Gabriel García Márquez, sau chiar de Italo Calvino. E tonul realismului magic, desi romanul lui Marai nu e magic decat in masura in care il angajeaza complet pe cititor, tesand o plasa de cuvinte in timp ce personajul principal, ranit, descrie tradarea si abandonarea sa de catre cel mai bun prieten. Pana si amplasarea povestii, un vechi castel, evoca un basm intunecat.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie