ISTORIA EUROPEI (IV)

ISTORIA EUROPEI (IV)

- Reconstructia Europei si Sfinta Alianta;
- 1848. "Primavara popoarelor";
- Napoleon al III-lea si Europa nationalitatilor;
- Europa lui Bismark;
- Ciocnirea dintre nationalismele europene;
- "Razboiul cel mare" si desavirsirea Europei natiunilor.

Istoria moderna a Europei, care, in acceptia franceza a termenului, se sfirseste odata cu Revolutia si cu Imperiul, se caracterizeaza prin confruntarea a doua conceptii total opuse despre. Prima da intiietate miscarii fortelor centrifuge. Ea are tendinta sa perpetueze impartirea batrinului continent in natiuni diferite si se bazeaza pe doctrina, potrivit careia nici un stat nu trebuie sa aiba o putere atit de mare incit sa poata sa impuna celorlalte state dominatia sa politica. A doua, din contra, intentioneaza sa realizeze regruparea continentului sub autoritatea uneia dintre tarile componente: ea tine deci de o dorinta de unificare. Or, aceste tendinte de restabilire a unitatii distruse si transformata intr-un mit (,, Carol cel Mare, Sfintul imperiu de origine germanica) au fost concepute permanent ca niste forme de dominatie, si din aceasta cauza linia de delimitare dintre tarile care isi au originea intr-una din aceste ideologii este foarte simpla. Din prima ideologie se trag statele mici si in general toate tarile care, intr-un moment al istoriei, s-au temut ca vor deveni tinta tendintelor imperialiste ale marilor puteri. De cea de-a doua se leaga natiunile al caror dinamism le-a situat in frunte si care cer sa-si asume mostenirea unei comunitati de destine, care de mai multe ori fusesera adunate la un loc de dorinta de unificare. Imparat, si in aceasta calitate mostenitor al unei viziuni despre lume care nu putea sa fie decit universala, Carol Quintul (1500-1558) incearca sa introduca in realitatea europeana esenta unui titlu pe care sfirsitul Evului Mediu il transformase intr-o fictiune. Cu Filip al II-lea (1527-1598) si pretentiile Habsburgilor din Spania tinde sa se impuna, intr-o Europa sfisiata de Reforma, o conceptie catolica foarte stricta. In timpul lui Ferdinand al II-lea (1578-1637), actiunile Habsburgilor din Viena si ale aliatilor lor din Razboiul de 30 de ani (1618-1648) sint animate de spiritul recuceritor al Contrareformei. Iar cind Franta revolutionara se arunca la rindul ei in aventura unei cuceriri europene, o face in numele pe care le raspindise in Europa intreaga o jumatate de secol de emulatie filosofica. Aceste tentative cu caracter imperialist esueaza una dupa alta, contracarate de rezistenta incapatinata a natiunilor, care transforma in doctrina ideea salvatoare a. Dar fiecare dintre ele isi lasa amprenta in Europa. In zorii aceasta nu este decit un agregat nedefinit de grupuri rivale care in secolul Luminilor asista la nasterea unui inceput de constiinta colectiva. Revolutia franceza, cuceririle napoleoniene, ale caror repercusiuni se fac resimtite mai mult sau mai putin de la un capat la celalalt al continentului, apoi coalitia popoarelor pe care imperialismul francez le-a facut sa se autodescopere (mitului bataliei de la Valmy i se opune cel al bataliei de la Leipzig, Batalia Natiunilor impotriva armatelor napoleoniene din octombrie 1813) sint pe drept cuvint evenimente de rasunet european. Infringerea lui Napoleon marcheaza esecul unei tentative de unificare imperialista, dar pentru istoria Europei ea inseamna in acelasi timp si o data importanta, in sensul ca aceasta infrin-gere le descopera europenilor puterea pe care o pot capata interesele si fortele lor reunite. Desigur, solidaritatea care s-a creat intre adversarii Frantei imperiale nu are sansa sa dureze decit daca, dincolo de aliantele dictate de moment, natiunile care formeaza Europa iau hotarirea sa nu lase in voia soartei raporturile dintre ele si daca reusesc sa promoveze formule care sa exprime comunitatea de intentii, intr-o politica comuna.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie