Istoria Europei (III)

Istoria Europei (III)

- Nasterea statului national;
- Marile descoperiri. Nasterea imperiilor;
- Nasterea capitalismului;
- Renasterea, Reforma si Umanismul;
- Nasterea unui model de monarhie temperata. Anglia 1689-1815;
- Revolutia franceza.

La sfirsitul secolului al XIII-lea, din punct de vedere teritorial, Europa apare, in esenta, constituita. Secolele marilor migratii, care au dus la stabilirea popoarelor pe continent, au luat sfirsit. De aici inainte, fixarea populatiilor este deja infaptuita si nu se va mai modifica defel. La marginile continentului continua totusi o infruntare care face sa fie inca instabile frontierele orientale ale popoarelor de aici. Intre germanism si lumea slava continua lupta pentru dominarea Europei orientale. In sud-estul Europei ultima, aceea a turcilor, este, la inceputul secolului al XIV-lea, in plina expansiune. Aceasta Europa, ale carei trasaturi sint deja conturate, a inceput, sub influenta marilor civilizatii mediteraneene, sa capete o identitate proprie, cu contributia populatiilor celor mai evoluate. Nascuta in Grecia oraselor cetati, dar raspindita de cucerirea romana pe teritoriile pe care le-a anexat Imperiul, civilizatia greco-romana constituie fondul comun pe care Europa si-a construit destinul. Ea isi regaseste in aceasta civilizatie originea conceptiilor sale politice, bazele unei tehnici inca rudimentare, canoanele estetice, o gindire filosofica si, fara indoiala, prima tentativa de a realiza un imperiu universal avind tendinta sa se intinda pina la capatul lumii cunoscute. Dar adevarata baza a acestei identitati europene se regaseste fara indoiala mai putin in aceasta civilizatie greco-romana, care nu s-a raspindit pe intreg continentul, si mai mult in crestinism, veritabil principiu unificator dupa prabusirea entitatii politice romane. Principiu unificator relativ totusi, daca tinem cont ca aceasta credinta comuna provine din doua izvoare diferite. Europa occidentala si Scandinavia apartin credintei romane, care a patruns, vehiculata de germanism, si in Ungaria si Polonia. Din contra, Europa orientala si lumea slava din Balcani si-a luat religia si civilizatia din Bizant. In felul acesta au luat nastere doua, ale caror destine vor fi permanent diferite. Dar aceasta nu are importanta. Dincolo de numeroasele diferente, principiul unitatii salasluieste in spiritul europenilor. Nascuta din exemplul roman, ideea de Imperiu este prezenta in farimitarea medievala. Intarita de constiinta fortei unificatoare a credintei crestine, aceasta da nastere unor tentative in care intentia a biruit realitatile. Imperiul lui Carol cel Mare sau Sfintul-Imperiu de nationalitate germanica, vestigiu al unitatii pierdute, dainuie si inspira politica statelor. In secolul al XVI-lea, Carol de Habsburg - Carol Quintul, - tutelar al demnitatii imperiale, va impinge visul nebunesc al unitatii Europei crestine pina la epuizarea fortelor propriului imperiu, intr-o intreprindere utopica! Succesorii sai, de la Madrid si de la Viena, vor incerca, in termeni mai noi, sa-i reia proiectele. Fara ca visul pierdut al unitatii sa dispara cu totul, o alta realitate tinde sa se impuna incepind cu secolului al XIV-lea, cea a entitatilor nationale. Farimitarea in mici unitati fizice face sa se impuna treptat statul-natiune ca o realitate traita inainte de a fi gindita. Acesta este format sau dominat de un popor avind constiinta, prin limba sa, identificarea cu un suveran, prin obiceiuri sau traditii, ca apartine unei comunitati specifice, diferita de comunitatile vecine. Rezolvind problema pacii interne pe care Imperiul roman, la apogeul sau, a stiut sa o mentina, lupta pentru hegemonie a devenit legea raporturilor intre natiunile vecine, cele mai puternice incercind sa-si intinda dominatia asupra intregului continent. Se poate spune ca, de acum inainte, a inceput sa dainuiasca principiul unitatii continentului din punct de vedere politic. Filip al II-lea sau Napoleon nu-si vor concepe politica pe baza unei unitati pierdute, ci in termenii supunerii natiunilor Spaniei sau Frantei. In schimb, la nivelul culturilor, intelese in sensul antropologic al termenului, se regaseste principiul unitatii, care nu tine cont de frontiere, pentru a nu retine decit trasaturile unei civilizatii comune. Europa umanistilor, Europa negustorilor, Europa artistilor, Europa filosofilor, Europa savantilor, o intreaga unitate transnationala se construieste in liniste, cu pasi marunti, invizibili, ai generatiilor si secolelor, punind bazele unei identitati pe care o ascund cavalcadele cuceritorilor sau zgomotul bataliilor. Dar, in zorii secolului al XIX-lea, tocmai aceasta Europa isi afirma existenta si deschide caile spre viitor.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie