„Pe 15 ianuarie 2003, odata cu deschiderea unui site personal, construit de prietenul meu Dan Masca, din Tirgu Mures, m-am apucat sa tin mai mult in gluma un Jurnal intim online, posibil primul blog din Romania, prin care doream sa desfiintez imaginea-cliseu ca scriitorul e un tip cu capul in nori, cu barba si mort de mult, care nu are nicio legatura cu realitatea, cu nimicurile vietii. Apoi a inceput sa-mi placa de-a binelea si-am lasat sa curga povestile directe, simple, culese de la firul ierbii sau al drumurilor pe care le strabat, despre lumea pe care o vad in jur. Intre timp, Jurnalul... a ajuns la mii de pagini «publicate», mai ales pe domeniile mele online, de la lazarescu. reea. net, liternet. ro si suplimentuldecultura. ro si pina la Facebook sau florinlazarescu. com. Ca-i posibil sa scot o carte din asta nu m-a putut convinge decit Poliromul. Prin urmare, am «montat» vreo doua sute de micropovestiri scrise in ultimii doisprezece ani. Ca a iesit o carte cu cap – eventual si cu coada –numai cititorii pot spune.” (Florin Lazarescu)

 

 

„Am remarcat ca e cald ca intr-o noapte de vara. Am urcat la mine in apartament, m-am schimbat, mi-am scos bicicleta din garaj si am dat o tura de oras. Si-am prins momentul ala de spart al tirgului la Sarbatorile Iasului, cind puhoaie de oameni se cara acasa, mai cumpara ceva din mers, lasind tone de gunoaie in urma, cind intervine Politia Rutiera sa organizeze haosul, cind Sfinta Parascheva ramine singura si se bucura de miracolul linistii. S-au terminat artificiile, nu mai e concert in fata Palatului Culturii – dum-dum-dum! a tunat seri la rind, ii salta cosciugul Sfintei pe nasalia de linga Mitropolie. Doar un film romanesc – n-am reusit sa-l identific – mai rula in gol pe ecranul scenei, pe care niste baieti s-au apucat sa o demonteze.

A si inceput sa ploua, dar tot ca vara. M-am dus si eu acasa.

In fata blocului, m-am oprit si am facut o poza, convins ca am prins ultimele minute de toamna. Daca ninge miine, nu ma mir. Cind am ajuns in casa, dupa miezul noptii, m-a sunat prietenul Florin din Burdujeni. Oleaca baut, dar nu mult, doar atit cit trebuie:

«– Frate, is intr-un bar din Suceava... N-ai sa ma crezi... Tocmai m-am intilnit cu doi calugari tibetani, am vorbit cu ei, stau la taclale aici, linga mine... Is culmea oamenii astia din Tibet!... Exista o asa magie pe lumea asta... N-o sa ma creada nimeni.»