in prezenta stapanilor. Treizeci de ani de jurnal secret la Romania libera

"Atunci, o litera gresita în numele lui Ceausescu se platea cu un infarct colectiv. Toate birourile aratau ca dupa cutremur chiar daca, în sinea lor, cîtiva i-ar fi schimonosit cu totul numele "celui mai iubit fiu al tarii" (Tia Serbanescu) Boris Buzila a lucrat la cel de al doilea ziar al tarii, cel "de stat", spre deosebire de cel "de partid" (Scanteia ) pret de trei decenii, practicand in conditiile de atunci o meserie dedicata doar Partidului si familiei Ceausescu. Dar printre vizitele de lucru alaturi de Dej, multe descrise savuros, cu detalii de negasit in orice istorie, pe langa serviciile care trebuiau facute, pe langa reportajele de pe santiere, sedintele de redactie si interminabilele sedinte de partid, Boris Buzila a gasit timpul si energia pentru o indeletnicire periculoasa. Sa scrie un jurnal "secret". Asemeni lui Winston Smith, eroul lui Orwell din 1984, jurnalistul s-a decis sa tina un jurnal, pe care l-a ascuns si l-a completat cu tot ce i s-a parut mai interesant pret de ani de zile, pentru a-i adauga in perioada post-decembrista note marginale, privind evolutia personajelor. Nu este singura marturie de gen, dar Boris Buzila se remarca printr-o trasatura caracteristica - umorul. Lumea in care traieste, construita pentru a atinge visul comunist, este stupida, rece, distructiva si zdrobitoare pentru individ. Figurile centrale: Nicolae si Elena Ceausescu, diversi membri de frunte ai partidului, securistii care isi faceau treaba prin redactia ziarului formeaza o galerie ciudata, o creatie a unui sistem care se autodevora treptat. Lumea reala este alcatuita din ziaristi, scriitori - Sadoveanu, Arghezi, Agatha Grigorescu-Bacovia si multi altii -, oameni de pe strada, artisti, pe care Boris Buzila ii intalneste, ii cunoaste, ii respinge sau si-i apropie. Sunt nenumarate momentele amuzante, chiar daca in perspectiva epocii chiar si umorul era prohibit: pregatirea insipidelor si interminabilelor numere speciale, cu poezii stupide despre partid si "megaseful", cum este numit Ceausescu ; listele de cuvinte, subiecte si nume interzise ; scandalurile si demiterile in urma unor erori aparute in ziare, considerate adevarate atentate la linia partidului ; discursurile si gafele reprezentantilor partidului ; glumele cu si fara perdea facute de comunisti, scriitori si intelectuali celebri ; puricarea fiecarui rand si fotografii din ziar pentru descoperirea de "pile" sau "soparle". Dar in spatele umorului nu lipseste tragismul epocii: distrugerea Bucurestiului conform unui dement plan de urbanizare ; demolarea bisericilor si distrugerea cimitirului Giulesti ; Securitatea omniprezenta, gata sa loveasca ; cultul personalitatii, atingand apogeul gretei ; lipsa de alimente, frigul, inghesuiala din autobuze, suspiciunea, delatiunea. Toate acestea alcatuiesc o lume stranie astazi, o constructie care scartaie din toate suruburile, inchinata unui cuplu megaloman, sustinut de o politie secreta si omniprezenta.