Fausta invinsa

Fausta invinsa - Michel Zevaco

Destinele paralele sau intersectate ale regilor si reginelor, ostenilor sau borfasilor, hangiilor sau florareselor ilustreaza ideea ca istoria nu este decat suma tuturor destinelor individuale, de la cele mai faimoase la cele mai obscure, de la cele mai nobile la cele mai marsave, si ca hazardul este singurul stapan al lor.
Pe fundalul razboaielor civile necrutatoare in care se infrunta ambitiile privind tronul Frantei, Zévaco face sa renasca intrigi, comploturi, serbari regale si princiare, procesiuni si audiente, dar si scene intime sau de pe strada cu o sensibilitate si un umor uimitoare. Ciclul,, Cavalerul Pardaillan" este unanim recunoscut drept una dintre cele mai reusite creatii ale romanului de capa si spada, o fresca pasionanta a unor vremuri pline de romantism si de eroism.

"Intr-o camera de la primul etaj, cavalerul Pardaillan umbla incolo si-ncoace, la lumina unei lumanari fumegande care parea a nu fi acolo decat pentru a evidentia mai bine umbrelele. In acest timp, masa era aranjata si cu mancarea pe ea, ca si cum Pardaillan ar fi asteptat un comesean. Vrem sa spunem ca pe aceasta masa erau destule pentru ca trei sau patru mari mancai sa-si poata potoli foamea. Asa de darnic si de exagerat era Pardallian cand trata pe cineva."

„- Pe toti dracii, marai Bussi-Leclerc, daca nu ne urmati, va voi ataca!
- Faceti-o domnule, riposta Pardaillan care, in acelasi moment, isi scoase spada si se puse in garda.
Bussi-Leclerc trase spada si Maineville facu la fel. amandoi atacara cu furie, fara nici o rusine, de altfel, pentru ca erau doi impotriva unuia. Dar abia au fost incricisate lamele si Bussi scoase un strigat de furie; pentru a treia oara, in diversele sale intalniri cu Pardaillan, spada ii sarise din manasi, descriind o parabola mare, cadea intr-un sant.
- Pumnalul, Bussi! striga Mainevile.
Dar fostul guvernator al Bastiliei, ametit de furie si livid de rusine, nu auzea nimic si alerga sa-si ia spada. Din doua salturi, o lua de pe fundul santului, se ridica si se napusti: in acel moment il vazu pe Mainville batand aerul cu bratele si prabusindu-se greu, scotand un suvoi de sange pe gura. pentru o clipa, se zvarcoli, lovi pamantul cu calcaiul, brazda tarana cu unghiile, apoi ramase nemiscat: Maineville era mort...“