EU,… JAPONEZA! Jurnal de călătorie la Tokyo

JAPONIA MEA, CA O RESPIRAŢIE GURĂ LA GURĂ…

Japonia mea a fost ca o respiraţie gură la gură. A venit la momentul oportun, când simţeam că mă sufoc de Urâtul şi Răul pe care-l descopeream în fiecare zi în jurul meu. Am întâlnit-o când simţeam că mă înec într-o mare de oameni care plutesc spre nicăieri, dând din mâini nu pentru a supravieţui, ci pentru a alunga pericolele care-i pândesc la tot pasul. Japonia mea a funcţionat ca o respiraţie gură la gură, salvându-mi disperarea că trăim vremuri letale, că omenirea nu mai are nicio şansă, că va pieri înghiţită de propriile capcane şi că degeaba Lumea merge „înainte”, căci se îndreaptă, de fapt, spre „înapoi”…

Japonia mea a fost ca o gură de oxigen, pe care am inspirat-o preţ de şapte zile, expirând în final o concluzie de nezdruncinat: Planeta se împarte fix în două: „Japonia” şi „restul Lumii