Lucrarea lui R. G. Collingwood reprezintă unul dintre cele mai importante tratate de metafilozofie apărute în prima jumătate a secolului XX, într-o epocă în care filozofia se găsea într-o stare de descumpănire – exprimată cel mai concret de atacurile pozitivismului logic la adresa principiilor sale şi a domeniului său de aplicabilitate. Cu o eleganţă aparte a scriiturii, autorul expune raţiunile pentru care filozofia constituie o disciplină autonomă, cu o metodă deosebită şi o tematică diferită de cele ale ştiinţelor naturii şi ale ştiinţelor exacte, exprimându-şi speranţa că, prin reconsiderarea problemei metodei sale, filozofia va păşi din nou pe calea progresului.

„Configuraţiile verbale ale filozofului sunt construite doar spre a da în vileag gândul pe care-l exprimă şi au valoare nu în sine, ci ca mijloace în vederea acestui scop. Arta prozatorului este o artă care trebuie să se camufleze şi să producă nu un giuvaier de privit pentru propria-i frumuseţe, ci un cristal în ale cărui profunzimi gândirea să poată fi văzută fără distorsiuni sau confuzie; iar scriitorul filozof, el mai cu seamă, imită nu meşteşugul bijutierului, ci pe cel al şlefuitorului de lentile.“ (R. G. COLLINGWOOD)