Efectul de Lună de Miere

 Efectul de Lună de Miere

Autorul vă este cunoscut deja: a scris o carte revoluţionară, Biologia credinţei, pe care am publicat-o în 2008 şi care le-a schimbat mentalitatea miilor de cititori, urmată de Evoluţie spontană, în 2 volume, carte publicată în 2010.
Şi în cartea de faţă, a treia pe care Editura For You are bucuria să le-o prezinte cititorilor din România, autorul găseşte o cale unică, revoluţionară, de a uni verigile lipsă dintre biologie, psihologie şi spiritualitate, aplicând rezultatele cercetărilor sale ştiinţifice, la dinamica relaţiilor de cuplu. Nu întâmplător, cartea este subintitulată Ştiinţa de a crea Raiul pe Pământ. Folosind argumente ştiinţifice, explicate într-un limbaj accesibil publicului larg, Bruce Lipton ne arată că fericirea până la adânci bătrâneţi nu este numai un concept inventat de Hollywood, ci o realitate posibilă şi accesibilă tuturor.

Fragmente din carte:
„Gândiţi-vă la cea mai fantastică poveste de iubire pe care aţi trăit-o – Marea Iubire, când eraţi îndrăgostiţi până peste urechi. Aţi făcut dragoste zile în şir, nu v-a trebuit mâncare, abia dacă simţeaţi nevoia de apă şi debordaţi de o energie inepuizabilă: e vorba de Efectul de Lună de Miere, care ar trebui să dureze veşnic. Foarte des însă, luna de miere se transformă în ciorovăieli cotidiene, poate chiar în divorţ sau, pur şi simplu, în toleranţă. Vestea bună este că nu trebuie să se termine aşa.
Aţi putea crede că Marea Iubire a fost, în cel mai bun caz, o coincidenţă sau, în cel mai rău caz, o amăgire şi că sfârşitul Marii Iubiri a fost un ghinion. Voi explica, în această carte, cum puteţi crea Efectul de Lună de Miere în viaţa voastră, dar şi aduce sfârşitul lui. Odată ce ştiţi cum l-aţi creat şi cum l-aţi pierdut, puteţi, ca şi mine, să renunţaţi la a vă mai plânge de karma proastă a relaţiilor avute şi să creaţi o relaţie de tipul fericiţi-până-la-adânci-bătrâneţi, după care s-ar da în vânt şi un producător de la Hollywood. Asta este ceea ce am descoperit după decenii de nereuşite!
Pentru că multă lume ne-a întrebat cum am reuşit, Margaret şi cu mine vom explica în Epilog cum am reuşit – timp de 17 ani şi mulţi alţii de acum încolo – să ne creăm Efectul de Lună de Miere de tipul fericiţi-până-la-adânci-bătrâneţi. Vrem să le împărtăşim şi altora povestea noastră, pentru că iubirea este cel mai puternic factor de evoluţie pentru oameni, iar dragostea este contagioasă! Aşa cum veţi vedea când vă veţi crea propriul Efect de Lună de Miere în viaţă, veţi atrage spre voi oameni la fel de iubitori – cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Să ascultăm de sfatul, vechi de opt veacuri, al lui Rumi şi să ne îmbătăm cu dragostea noastră unul pentru celălalt, pentru ca această planetă să se poată, în sfârşit, transforma într-un loc mai bun, în care toate organismele să poată trăi în Raiul lor pe Pământ. Sper ca această carte să reprezinte, pentru voi, ceea ce a reprezentat, pentru mine, momentul acela din Caraibe: drumul spre crearea Efectului de Lună de Miere în fiecare zi din viaţă.”

„Din punct de vedere biochimic, dragostea înseamnă şi elixire. Dar, cu tot respectul pentru legenda lui Tristan şi a Isoldei, ca şi pentru elixirele complicate, create de-a lungul istoriei omenirii, elixirele despre care vorbesc eu sunt nişte cocteiluri hormonale şi neurochimice infinit mai complexe, mai fin calibrate, care ne curg prin trup, atunci când ne îndrăgostim şi când ne dezîndrăgostim. Da, ceea ce vreau să spun este că, la un anumit nivel, Efectul de Lună de Miere este o dependenţă chimică. Şi, de aceea, atunci când totul se termină, viaţa devine rapid o mare nefericire.
Atenţie mare dacă obiectul dorinţei tale anulează totul, în timp ce tu continui să te cufunzi în „drogul“ iubirii induse biochimic. Ai putea sfârşi ca mine, aşa cum am arătat în introducere: într-o stare de exilare, stând pe un scaun, într-o casă goală şi visând la iubirea pierdută.
În acest capitol voi vorbi despre substanţele chimice şi hormonii care ne ajută să ne explicăm anxietatea, lipsa poftei de mâncare şi euforia ce caracterizează iubirea între doi oameni. Aceste elixire chimice de iubire ne îmboldesc să ne căutăm parteneri
de sex, să ne fixăm asupra unui partener anume şi să ne legăm de acel partener suficient de mult timp, pentru a creşte cei mai neajutoraţi nou-născuţi din regnul animal – cel puţin pe perioada copilăriei. Bineînţeles că lucrurile nu se întâmplă aşa întotdeauna, pentru că vorbim despre oameni îndrăgostiţi, nu despre ecuaţii ştiinţifice – aşa cum spune Puck, personajul lui Shakespeare, din Visul unei nopţi de vară, în faimoasa lui replică despre oamenii îndrăgostiţi: „Proşti sunt bieţii muritori!“
Înainte de a aborda problema biochimiei iubirii, vreau să subliniez faptul că, în ciuda proastei păreri a lui Puck despre bieţii muritori îndrăgostiţi, nu trebuie să fim sclavii substanţelor chimice şi ai hormonilor noştri! Noi suntem nişte „autobiologi“ care creăm, prin intermediul gândurilor noastre, elixirele de iubire ce controlează celulele şi ţesuturile din organism. Da, aceasta este lucrarea binecunoscutei legături minte-corp, până nu demult negată, ignorată sau minimalizată de ştiinţa convenţională.”