Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu

Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu

Desprins parcă din Pateric, unde bântuie asceţii şi înţelepţii cu aură de nisip în jurul frunţii ce încearcă să-şi găsească în pustiu mântuirea, dar şi din ceva mai moderna carte a lui Umberto Eco, Numele trandafirului, Cristian Bădiliţă, prin modul său cu totul insolit de a-şi asuma existenţa, e o pasăre rară, un fel de creatură alcătuită deopotrivă din sânge, solzi, carne şi pene, dar şi din litere de foc, o „creatură“ ce se târăşte greoi pe uscat, înoată prin aer şi zboară arzând în adâncuri, căutându-şi cu obstinaţie singurătatea şi împlinirea. Scrisă în mare parte în „chilia sa“, ridicată din lemn, piatră şi sticlă, în mijlocul unei livezi cu „multe poame“, un mic Eden terestru, aşezat undeva în apropierea Mănăstirii Argeşului, falsul tratat de teologie poetică, intitulat cum nu se poate mai frumos Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu, e un fel de Jurnal al fericirii, unde se împletesc, când armonios, când neliniştit, spiritele unui avva Antonie, al lui avva Ghelasie, al lui Grigore Teologul, cele ale monahilor de la Sketis, cu spiritul lui Pascal, al lui Descartes, dar şi al lui Paul Claudel, Saint John Perse, cu cel al lui Saint-Exupéry din Citadela (câteodată pătrunde în ţesătură şi duhul lui Kahlil Gibran din Profetul) pentru a alcătui o frânghie pe cât de aeriană, pe atât de solidă - o adevărată scară a lui Iacob menită să-l urce pe autor la cer şi să-l coboare, pentru o clipă, pe „Dumnezeul de la Mancha“ pe pământ. El scrie ca şi cum „ar arunca de dimineaţa până seara“ pietre sau lentile şlefuite de nebuni şi înţelepţi în oglinda „celeilalte lumi“, pentru a ne lăsa să privim o clipă „veşnicia“ şi „nimicul“ printre cioburile sparte ale lui „aici“ şi „acum“. Nu vă sfiiţi să vă lăsaţi fantezia şi spiritul să zburde liber, ca doi cai tineri, uşor apocaliptici, în paginile ei.

Nichita Danilov

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie