Despre psihanaliză

Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 978-973-707-921-3
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 272
Format: 13 × 20

DESCRIERE

Despre psihanaliză

Prezentul volum este dedicat unei expuneri sintetice şi accesibile a psihanalizei, care înglobează şi depăşeşte primele „Prelegeri de introducere în psihanaliză” (1916) şi seria nouă a aceloraşi prelegeri din 1933. Cronologic, ea acoperă aproape treizeci de ani, din 1909, anul celor cinci conferinţe ţinute în Statele Unite, care au marcat intrarea triumfală a psihanalizei în Lumea Nouă, şi 1938, ultimul an de viaţă al lui Freud, când începe această scriere, rămasă neterminată.
Adresându-se, datorită conţinutului său, în primul rând celor care doresc să se iniţieze în psihanaliză – studenţi ai facultăţilor de psihologie, medicină, pedagogie, sociologie, filosofie, litere şi teologie –, volumul de faţă poate reţine şi atenţia specialiştilor prin faptul că reprezintă o sinteză a întregii opere a lui Freud, la care se adaugă idei noi.

Nu, conştienţa nu poate fi esenţa elementului psihic, ea este numai o calitate a acestuia, şi anume o calitate inconstantă care mai des este absentă, decât prezentă. Factorul psihic în sine, oricare i-ar fi natura, este inconştient, şi probabil de un tip asemănător cu toate celelalte procese din natură despre care avem cunoştinţă. Pentru argumentarea acestei aserţiuni, psihanaliza se raportează la un număr de fapte. (Freud)

Visul este o psihoză, cu toate inepţiile, formaţiunile delirante, iluziile senzoriale ale unei psihoze. E adevărat, este o psihoză de scurtă durată, inofensivă, înzestrată chiar cu o funcţie folositoare, iniţiată prin acordul persoanei, încheiată printr-un act de voinţă de către ea. Cu toate acestea, este o psihoză şi învăţăm pe baza ei că până şi o modificare atât de profundă a vieţii psihice poate fi anulată, poate lăsa spaţiu funcţiei normale. Este atunci prea temerar să sperăm că ar trebui să putem supune şi îmbolnăvirile spontane temute ale vieţii psihice influenţei noastre şi să le vindecăm? (Freud)

________________________________________
Cuprins:


Ultimul Freud (de Vasile Dem. Zamfirescu)
Despre psihanaliză
Despre principiile fundamentale şi intenţiile psihanalizei
O dificultate a psihanalizei
„Psihanaliza" şi „teoria libidoului"
Psihanaliza
Teoria libidoului
Scurt compendiu de psihanaliză
Psihanaliza

Compendiu de psihanaliză
Partea I. Natura factorului psihic
Aparatul psihic
Teoria pulsiunilor
Dezvoltarea funcţiei sexuale
Calităţi psihice
Ilustrare pe baza interpretării viselor

Partea a II-a. Sarcina practică
Tehnica psihanalitică
Un exemplu de muncă psihanalitică

Partea a III-a. Câştigul teoretic
Aparatul psihic şi lumea exterioară
Lumea interioară

Câteva lecţii elementare de psihanaliză

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0559 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).