De la bine la excelent. Fă-ţi viaţa mai frumoasă!

Preț: 28,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor:
ISBN: 978-606-588-305-5
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 304
Format: 14x20,5

DESCRIERE

În paginile cărţii de faţă, autorul are în vedere trei mari coordonate esenţiale ale succesului: pasiunea, performanţa şi scopul nostru în viaţă. Ceea ce-l distinge pe Ziglar de alţi autori de literatură motivaţională este realismul cu care tratează fiecare dintre aceste trei subiecte.
Toată viaţa lui, Ziglar a încercat să-i ajute pe cei din jur să-şi împlinească visurile şi să-şi clădească o exis-tenţă cu adevărat reuşită. Prin urmare, sfaturile din această carte, purtând amprenta inconfundabilă a lui Ziglar, te vor ajuta să-ţi descoperi şi să-ţi atingi, cu pasiune şi determinare, scopul în viaţă şi să utilizezi mijloacele necesare pentru a fi performant în orice-ai face.
Prin poveştile inspirate din realitate pe care le împărtăşeşte Ziglar cititorilor săi, pornind de la experienţa sa îndelungată ca autor de cărţi motivaţionale, orator şi om de afaceri de talie mondială, vei afla cum au izbutit alţi oameni să treacă peste propriile temeri şi eşecuri, ajungând să ducă o viaţă de calitate, aşa cum, de altfel, îşi doreşte şi merită fiecare persoană în parte. Acestea nu sunt simple întâmplări, ci experienţe de viaţă pline de tâlc, din care poţi afla: care sunt cei trei piloni pe care să-ţi întemeiezi o viaţă excelentă; aspecte şi situaţii care să te motiveze în permanenţă; cum să-ţi întocmeşti un plan bun prin care să-ţi împlineşti vocaţia; care sunt piedicile pe care le întâmpină, în general, oamenii buni, ţinându-i departe de nivelul optim de productivitate şi împlinire personală; cum să-ţi cultivi obiceiuri excelente care-ţi pot dezvălui, în timp, un nou orizont al succesului.



Zig Ziglar e neîntrecut în domeniul motivaţional şi poate realmente să te ajute să-ţi limpezeşti mintea, să laşi la o parte gândurile care te împiedică să ai succes în viaţă şi să-ţi împlineşti vocaţia. Cu ajutorul lui, vei izbuti să înţelegi în ce constă o reuşită adevărată şi să redevii stăpân pe visurile tale. Aşa că lasă-l să-ţi arate cum să duci o viaţă excelentă, şi nu doar bună!
Ţii în mâini reţeta prin care oricine poate fi în permanenţă entuziast. Căci o viaţă trăită cu pasiune are toate şansele să ne ducă de la „bine“ la „excelent“!

Zig Ziglar este un cunoscut autor şi orator pe teme motivaţionale. Filozofia sa despre viaţă şi afaceri, în general, punând accentul pe integritate, loialitate, încredere, cinste şi caracter, stă la baza multor programe de instruire care au schimbat în bine vieţile a mii de oameni.
Este preşedintele renumitei Zig Ziglar Corporation, al cărei obiectiv este acela de a-i determina pe oameni să-şi valorifice la maximum resursele fizice, mentale şi spirituale. Nouă dintre cele 25 de cărţi ale sale au figurat ca bestselleruri în diverse topuri. Acestea sunt: See You at the Top, Over the Top, Raising Positive Kids in a Negative World, Courtship After Marriage, Succes for Dummies, Confessions of a Happy Christian şi Secrets of Closing the Sale.
Charisma lui Ziglar, vizibilă atât în cadrul discursurilor, al cărţilor sau al înregistrărilor ce-i poartă amprenta, l-a transformat într-un adevărat maestru motivaţional al Americii.



Cea mai bună colecţie de idei marca Zig Ziglar!

„Ziglar şi-a dat seama că singurul obstacol ce stătea în calea succesului său era chiar el. Felul în care se percepea, părerile despre propria persoană şi despre ceilalţi puteau fie să-i aducă succesul, fie să-l ţină departe de reuşită.“
Success Magazine
„Ceea ce-l diferenţiază pe Zig de ceilalţi e faptul că e «100% sincer» şi-şi aplică sfaturile în propria viaţă. Deşi e expert în vânzări, nu are ca scop principal să facă bani din ideile sale.“
Plano Star Courier
„Are un altfel de impact asupra oamenilor, pentru că lumea vede că nu şi-a condus viaţa după cum i-au dictat circumstanţele.“
Julie Ziglar, fiica autorului

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0330 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).