Curierul Judiciar, Nr. 3/2009

Curierul Judiciar, Nr. 3/2009

extras din editorial


Proiectul Noului Cod civil – un demers necesar


A adopta un nou Cod civil în România de azi – deja sufocată de o legislaţie arborescentă şi incoerentă, în care Codul civil de la 1864 pare să fie singurul reper de stabilitate şi coerenţă – pare pentru unii o întreprindere imposibilă, pentru alţii – inutilă, iar pentru o mare parte dintre jurişti – chiar o blasfemie.
[…] apare legitimă întrebarea: de ce să fie înlocuit acest adevărat monument legislativ al individualismului şi liberalismului juridic tocmai când România a redevenit o ţară capitalistă cu un sistem social şi economic în acord deplin cu principiile sale?
Este însă la fel de legitimă constatarea că reglementarea raporturilor juridice civile trebuie modernizată, având în vedere că, practic, textele Codului nostru civil sunt neschimbate de aproape un secol şi jumătate în materii extrem de importante cum sunt drepturile reale, contractele, succesiunile şi garanţiile.
[…] Autorii proiectului Noului Cod civil (aflat pe „şantier” din 1997 şi până mai zilele trecute) au încercat să facă faţă acestei provocări, bazându-se pe multiple surse de inspiraţie şi încercând să asigure compatibilitatea între instituţiile sau reglementările preluate din sisteme de drept diferite.
[…] În ce ne priveşte, dorim să mai adăugăm doar că una din ideile sale fundamentale – dacă nu cumva cea mai importantă – este aceea a „unificării” dreptului civil cu cel comercial (cunoscută de coduri cum este cel elveţian sau cel italian)
Despre Codul civil de la 1864, adversarii săi – conservatorii, care criticau „formele fără fond” – au afirmat, imediat după adoptare, că este cea mai mare nenorocire care s-a putut abate asupra poporului român; altfel spus, şi adoptarea sa a fost considerată „blasfemică” în raport cu tradiţiile şi stadiul de evoluţie a societăţii româneşti din acele timpuri.
[…] Ar fi hazardat să sperăm că despre acest proiect se va spune acelaşi lucru, cu atât mai mult cu cât timpurile şi exigenţele lor sunt altele decât acum un secol, dar ceea ce vrem să afirmăm este următorul lucru: o lege îşi dovedeşte viabilitatea şi îşi demonstrează caracterul prin aplicarea ei zi de zi, în timp, de către toţi destinatarii săi, iar aprecierile făcute cu prilejul adoptării sale, împotriva sau în favoarea ei, riscă în egală măsură să rămână neconfirmate. De aceea, atare aprecieri trebuie să fie întotdeauna prudente şi echilibrate.

Conf. univ. dr. Flavius A. Baias
Decan Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti