Curierul Judiciar, Nr. 1/2009

Preț: 29,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2009
Pagini: 60

DESCRIERE

Curierul Judiciar, Nr. 1/2009


"Un,, Curier” Nou
pentru cititorii noştri

Am dorit, şi ne-am străduit pentru aceasta, ca Noul An să vă aducă şi un Nou "Curier", mai bun, adică mai aproape de ceea ce vă doriţi cu adevărat de la o revistă juridică. Cele trei numere anterioare, cu rol de,, pilot”, au fost bine receptate potrivit semnalelor pe care le avem de la cititori, ceea ce ne îndreptăţeşte să sperăm că suntem pe drumul cel bun.
O primă schimbare, evidentă, ţine de estetica publicaţiei. Am renunţat la formatul tip carte, în favoarea formatului tip revistă, cu riscul asumat de a produce cititorului, cel puţin la început, un disconfort legat de aranjarea publicaţiei în bibliotecă. Am vrut prin aceasta să obişnuim cititorul cu ideea că oferim informaţii juridice de actualitate, că revista merită a fi citită,, la cald”, că ea nu trebuie abandonată de la început în rafturile bibliotecii, spre o consultare ulterioară, de multe ori iluzorie.
Nu ne mulţumim cu ideea că revista este cumpărată, vrem ca aceasta să fie citită, să reprezinte un mijloc de informare periodică şi un instrument de lucru util, la îndemâna oricărui jurist. Dimensiunea unui dosar, pe care o are acum revista, se potriveşte mai bine cu,, dimensiunea” activă a practicianului de azi. Cât priveşte posibilitatea de arhivare şi consultare ulterioară, soluţia este foarte simplă şi practică: pe parcursul anului paginaţia va avea continuitate de la un număr la altul, iar revistele pot fi grupate în bibliorafturi anuale.
A doua schimbare, dar cea mai importantă, este una de fond, ce priveşte conţinutul revistei. Din acest punct de vedere, am încercat în cuprinsul numerelor pilot, şi vom încerca în continuare, să punem accentul pe noutatea, diversitatea şi utilitatea informaţiei. Rubricile revistei au fost concepute pentru a servi acestui scop.
Astfel, în prima parte a revistei cititorul poate găsi în mod constant informaţii privind noutăţi legislative de interes, excepţii de neconstituţionalitate admise, recursuri în interesul legii, breviarul legilor promulgate de Preşedintele României, probleme din actualitatea juridică europeană şi internaţională, precum şi, începând cu acest număr, scurte comentarii ale unor decizii de actualitate prin care România a fost condamnată la CEDO.
Nucleul dur al revistei este alcătuit din cele patru rubrici permanente: Dreptul afacerilor, Drept privat, Drept public şi Drept penal. În cuprinsul acestor rubrici există trei secţiuni: monitorul oficial adnotat, jurisprudenţă şi articole de doctrină. Fără a intenţiona să facem concesii în privinţa nivelului ştiinţific, dorim să stimulăm publicarea unor articole axate mai mult pe probleme de ordin practic, tratate în mod profesionist, dar punctual şi în spirit pragmatic. Vrem să încurajăm dezbaterea problemelor controversate, promovarea unor opinii şi soluţii originale.
Am păstrat în revistă o rubrică deja consacrată şi apreciată, Sinteze de jurisprudenţă, în care sunt selectate şi prezentate, în rezumate concise, cele mei importante decizii ale Curţii Constituţionale, Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi Instanţelor Penale Internaţionale.
În finalul revistei, rubrica Instrumente încearcă să pună la dispoziţia celor interesaţi diferite modele şi formulare. Tot aici, Societăţile sau Cabinetele de avocaţi interesate au posibilitatea de a publica propriul newsletter, de a împărtăşi celorlalţi colegi experienţele profesionale demne de semnalat, soluţiile originale identificate spre rezolvarea unor situaţii juridice atipice etc.
În speranţa că obiectivele şi eforturile noastre se vor întâlni cu aşteptările cititorilor noştri, pornim la un nou drum, într-un nou an, cu un nou Curier."

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0425 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).