Curierul fiscal, Nr. 2/2010

Preț: 21,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2010
Pagini: 60

DESCRIERE

Curierul fiscal, Nr. 2/2010

După mulţi ani, avem anul acesta o iarnă adevărată: ninsoare, chiar în multe reprize, viscol, în multe rafale. Când ziceam că se apropie primăvara se mai anunţă câte un cod galben sau portocaliu. Totul este cam imprevizibil (cel puţin pentru popor). Seamănă mult cu situaţia din domeniul fiscal (cod galben, cod portocaliu, deszăpezire, dar parţial). Aşa am eliminat impozitul pe veniturile microîntreprinderilor (dar nu am deszăpezit total, textele de lege referitoare la el nefiind abrogate din Codul fiscal), reglementăm (sau mai bine zis schimbăm reglementarea) din mers pe ultima sută de metri relaţia dintre certificarea unui consultant fiscal şi Declaraţia 101 (în cazul în care textul Ordonanţei de urgenţă cu privire la modificarea Codului de procedură fiscală se va publica în Monitorul Oficial înainte de 25 februarie, că dacă nu, suntem cam în situaţia blocării drumurilor de către zăpadă). De asemenea, acordăm facilităţi pentru şomajul tehnic, chiar dacă la începutul anului nu se prevedea nimic (a fost nevoie de presiunea sindicatelor şi patronatelor). Suntem exact în situaţia în care nu avem parazăpezi şi afară ninge, bate vântul şi mai şi vrem ca lucrurile să meargă bine. Noroc că vine primăvara şi cu ea poate şi un vânt (să sperăm că nu o iluzie) de creştere economică

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0397 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).