Cum s-a facut de-am ramas la cratita

Cum s-a facut de-am ramas la cratita

"O lupta-i viata, deci te lupta", a spus un poet, sau un filozof, nu mai stiu, antrenata fiind in lupta cu sotul meu. Caci asta e noua menire a femeii - sa demonstreze ca e egala cu barbatul, si chiar ca-i este superioara. In competitie, generatia mea a intrat inca de la gradinita, cand noi, fetele, incercam sa smulgem baietilor din mana pistoalele, pentru a domina si noi dusmanul imaginar, dar n-am avut aliate in doamnele educatoare - ne-au dat peste mana - si-am pierdut. Ciudata mai este si mintea femeii, mi-am zis eu inca de-atunci: in loc sa actioneze in favoarea semenelor, se pune de-a curmezisul.

Nici mai tarziu nu s-a schimbat mare lucru in raportul baieti-fete: mergeam impreuna la scoala si voiam sa avem note mai bune decat ei, dar niciodata timpul liber, pentru invatat, nu era la fel distribuit pentru toti. Noi, fetele, trebuia sa ne ajutam mamele sa spele vasele, sa puna masa, sa aspire praful, lucruri marunte in aparenta dar care ne secau de vlaga. Dar luam si noi premiul intai. Lucrurile s-au desfasurat astfel, intr-o lupta cu arme inegale, cunoscand amplificari si dramatizari pe masura ce cresteam, pana cand noi, fetele, ne-am casatorit.

Dintr-o data - continuarea in carte.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie