Cred. Când ceea ce crezi, contează!

 Cred. Când ceea ce crezi, contează!

Ca şi în celelalte volume publicate de Editura For You (Programarea mentală, Ce-ar fi dacă?, Alegeri şi iluzii) şi în această carte autorul îşi păstrează stilul incitant de expunere, aducându-ne în atenţie subiecte interesante, care ne fac să ne schimbăm modul de înţelegere a realităţii.
Miza cărţii de faţă este să ne arate cât este de important să fim conştienţi de faptul că nu există alte limite în afară de cele pe care ni le impunem noi înşine şi că tot ce credem noi, contează.
Cartea este plină de pilde, exemple din viaţa personală a autorului, teme de meditat şi întrebări care au darul de a ne face să începem să gândim „out of the box”. Este o lectură plăcută, interesantă, captivantă, în urma căreia vom rămâne cu informaţii utile pentru toată viaţa.

Eldon Taylor şi-a dedicat viaţa studierii minţii omeneşti şi a obţinut doctorate în psihologie şi metafizică. Este filosof, membru al Asociaţiei Americane de Psihoterapie şi preot non-denominaţional. Eldon este menţionat în peste 12 publicaţii Who’s Who, inclusiv în Who’s Who in Intellectuals şi Who’s Who in Science and Engineering. Cărţile sale şi materiale audio / video au fost traduse în 15 limbi şi s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume.

Fragment din carte:
Capitolul 1
Puterea credinţei: Cine sunt eu?
„Puterea credinţei, absolut incredibila putere a credinţei, este puterea din viaţa ta, cu ajutorul căreia îţi îndeplineşti toate dorinţele. Dă-mi voie să repet: Absolut minunata şi incredibila putere a credinţei este puterea din viaţa ta cu ajutorul căreia îţi îndeplineşti toate dorinţele.“
Eldon Taylor
Unul dintre autorii mei preferaţi, Og Mandino, a scris:
Din preţul dureros pe care suntem nevoiţi să-l plătim pentru stilul nostru de viaţă, aşa-zis modern, propriu acestui sfert de final al secolului XX, face parte şi tendinţa de a deveni din ce în ce mai asemănători unii cu alţii. Cu toţii suferim urmărind aceleaşi programe la televizor, citim cu toţii aceleaşi reviste, purtăm acelaşi fel de haine şi cumpărăm aceleaşi alimente congelate. Trăim cu toţii după un program, apoi murim, ne tăiem calea conducând automobile care seamănă toate între ele, ratăm un meci de fotbal pentru că suntem nevoiţi să lucrăm peste program, nu avem mai niciodată timp pentru partenerul de viaţă sau pentru copii, privim neputincioşi poluarea continuă a lacurilor şi oceanelor şi evităm să ne gândim la posibilitatea ca o bombă cu hidrogen să cadă undeva în apropierea oraşului în care locuim.
Cu cât trece mai mult timp, cu atât mai mult ajungem cu toţii să batem pasul în ritmul aceluiaşi toboşar, ajungem să alergăm înainte şi înapoi cu aceeaşi viteză ca toţi ceilalţi şi zâmbim, parcă, la comandă – fiinţe produse în masă, care nu au mai multă individualitate decât un biscuit sărat, din milioanele de biscuiţi care ies zilnic din cuptoarele de la Nabisco. 1
În calitate de student al minţii şi al naturii umane, sunt foarte conştient de rolul pe care îl are credinţa, în hotărârea delimitării directe a acelei perspective nelimitate, pe care o numim „potenţial“. Haide să alăturăm cele spuse, observaţiei lui Mandino. Care este adevăratul potenţial uman? Care este potenţialul tău? Eu mă întreb tot timpul: Cine sunt?

Influenţa aproape nelimitată a credinţei

ADN-ul
Ce părere ai avea dacă ţi aş spune că ceea ce crezi influenţează aproape toate lucrurile din viaţa ta, de la ADN, la funcţionarea sistemului endocrin şi imunitar, de la echilibrul emoţional, la stabilitatea atitudinilor şi stărilor de spirit, de la relaţiile pe care le ai cu ceilalţi, la relaţia ta cu tine însuţi – pe scurt, chiar fiecare aspect din viaţa ta? Dă-mi voie să explorez această întrebare şi, făcând acest lucru, să-ţi împărtăşesc anumite realităţi.

Levitaţia
Ai fi surprins să afli că ceea crezi tu influenţează proprietăţile fizice ale universului şi modul în care interacţionezi cu ele? Ce ai spune dacă ai afla că levitaţia este, de fapt, un lucru obişnuit şi cu nimic ieşit din comun – asta, înainte de a se declara oficial că oamenii nu pot pluti în aer? Ai fi surprins să afli că era un lucru atât de răspândit, încât marele gânditor şi om de ştiinţă, Benjamin Franklin, se aştepta ca la şedinţele de hipnoză să se producă episoade de levitaţie şi verifica întotdeauna ca episoadele de levitaţie pe care le documenta împreună cu colegii săi să fie, într-adevăr, autentice?

Efecte placebo şi tratamente
Gândirea – sau credinţele – influenţează trupul în mod direct. Efectele la nivel fizic ale pilulelor placebo reprezintă doar o singură dovadă a acestei afirmaţii. Este un fapt bine cunoscut că efectul placebo poate produce vindecarea multor boli presupuse incurabile, precum cancerul în fază terminală. A existat chiar un caz în care mai multe formaţiuni tumorale, de care era plin toracele unui bărbat, au dispărut, după ce acestuia i-a fost administrat un aşa-zis tratament. Dintr-o stare care nu-i permitea să respire uşor, nici stând pe loc, acest pacient a ajuns, în nu mai mult de trei zile, să ţopăie prin salonul de la spital şi să le tachineze pe asistentele medicale.

Vindecarea prin credinţă
Există multe relatări, bine documentate, despre recuperări medicale miraculoase, obţinute de cei care vindecă prin credinţă. Oare sunt şi acestea exemple ale puterii minţii/credinţei/conştiinţei? Un astfel de făcător de minuni a fost vizitat de mii de oameni din întreaga lume, oameni care fuseseră diagnosticaţi cu boli în stadii terminale şi s-au întors acasă vindecaţi. Acest făcător de minuni este João Teixeira de Faria, omul pe care brazilienii îl numesc cu căldură „João de Deus“ sau „Ioan al Domnului“. Mai mulţi specialişti în expertiză medicală au fost martorii acestor cazuri, iar vindecările sunt bine documentate. Iar dacă vei căuta cu Google, cuvintele Ioan al Domnului vei avea ce să citeşti vreo câteva săptămâni încontinuu. Trebuie, oare, să crezi, pentru a fi vindecat?

Hipnoza
Timp de mai mulţi ani, am activat în domeniul criminalisticii, fiind specializat în detectarea de minciuni şi în hipnoza medico-legală. Iar pentru a fi sigur de competenţa mea în acest al doilea domeniu, am participat la cursurile oferite de aproape fiecare şcoală de hipnoză existentă. Rezultatele acestei munci s-au văzut atunci când am fost admis ca expert în hipnoză, în timpul depoziţiilor legate de un caz de crimă. Motivul pentru care introduc aici acest scurt fragment din istoria personală este pentru a scoate în evidenţă credibilitatea faptului că eu pot să afirm despre credinţă că are foarte mult de a face cu trăirile pe care oamenii le pot avea – şi chiar le au – în timpul hipnozei. Am avut şi clienţi care nu credeau că pot fi hipnotizaţi, dar pe care, folosindu-mă de propriile lor aşteptări, am reuşit să-i transform în subiecţi ai hipnozei profunde – metoda mea incluzând adaptarea la gradul lor de înţelegere, stimularea, în locul inhibării şi extinderea conştiinţei, în locul îngustării. Ce vreau să spun aici este că a crede are o importanţă extremă în ceea ce priveşte rezultatul final.
Odată ce un subiect ajunge într o stare destul de profundă a hipnozei, se pot produce tot felul de efecte impresionante. Hipnoanalgezia (reducerea sensibilităţii la durere) este folosită în mod obişnuit ca antidot pentru durerile de spate sau la naşterea pe cale naturală. Eu am folosit hipnoza în cazul unei prietene, în timp ce îi dădea naştere primului său copil, iar sesiunea respectivă a durat mai mult de opt ore.
Odată, am avut ocazia să-l urmăresc pe profesorul Carl LaPrecht inducându-şi singur o stare de catalepsie generală, în timpul unei sesiuni de pregătire a examinatorilor pentru detectarea de minciuni. Doi ofiţeri de poliţie, care participau la curs, l-au luat pe sus şi i-au aşezat capul pe spătarul unui scaun şi călcâiele pe spătarul altui scaun. Şi el a stat aşa, cu ochii deschişi şi continuând să predea – iar trupul îi era înţepenit ca o bară de oţel. La un moment dat, unul dintre ofiţeri s-a aşezat pe burta sa, dar trupul i-a rămas în continuare rigid, cu toate că avea de susţinut o greutate apreciabilă.
Profesorul LaPrecht era un om înalt şi slab, nu un sportiv. Ceea ce a reuşit el să facă, folosindu se doar de metoda sa de autohipnoză, se aseamănă cu relatările despre mame care, de disperare, pot ajunge să ridice un întreg automobil, dacă propriul lor copil este prins sub greutatea acestuia. Este, oare, aceasta, o mărturie a unor puteri supraomeneşti, sau e vorba doar de efectul adrenalinei? Oricare ar fi răspunsul, este clar că aşa ceva nu se poate întâmpla, decât dacă uiţi de neîncredere. O mamă, într-o situaţie de acest gen, nu gândeşte: „Nu sunt în stare să fac asta.“ Tu şi cu mine, puşi în faţa unor dovezi clare şi a unor depoziţii făcute de martori oculari, nu ne mai putem gândi: „Aşa ceva nu e posibil.“ Nu, mai curând ne întrebăm în sinea noastră: „Cum a fost posibil aşa ceva?“