Confesiunile unui cafegiu
Preț: 49,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Gheorghe Florescu
ISBN: 978-973-50-2208-2
Editura: Humanitas
Anul publicării: 2008
Pagini: 504
Format: 13x20
DESCRIERE
Gheorghe Florescu (n. 1944) a învăţat meşteşugul pregătirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau în Bucureşti la sfârşitul anilor '60. Devine el însuşi cafegiu şi totodată şef al magazinului de cafea şi delicatese din str. Hristo Botev 10, unde avea drept clienţi mari literaţi, actori sau medici bucureşteni, dar şi personaje importante din Securitate şi Miliţie ori alţi privilegiaţi ai regimului. După cutremurul din 1977, Armenaşu, cum i se spunea, e numit şeful unui uriaş complex comercial din Pantelimon, însă continuă să prepare „cafea Avedis“ într-un magazin de pe str. Sfinţilor. La mijlocul anilor '80 este arestat în „lotul cafea“ şi are nefericita ocazie de a face cunoştinţă cu puşcăria de drept comun din perioada târzie a dictaturii.
Din poziţia sa de comerciant, Florescu a cunoscut ca nimeni altul epoca ceauşistă. A cunoscut-o, s-ar putea spune, de la nivelul trebuinţelor omeneşti fundamentale: mâncare, băutură, sexualitate. Sau, mai exact, de la nivelul poftelor fireşti: pentru cafea, alcooluri fine, ţigări occidentale şi orice alte produse „din import“ – pentru tot ce lipsea de pe piaţă şi reprezenta pe atunci, alături de sex, o plăcere supremă a vieţii. A cunoscut, mai ales, mecanismele care făceau să funcţioneze acea societate: relaţiile, complicitatea, şpaga, dar şi frica de represalii.
Cu un neaşteptat, surprinzător talent literar, Gheorghe Florescu povesteşte despre dedesubturile aşa-numitului „comerţ socialist“, comerţ aflat, în mare parte, în mâinile Securităţii. Mica istorie se intersectează cu istoria cea mare în aceste pagini scrise cu vervă, îmbibate de atmosfera României anilor '60-'70-'80, cu descrieri incredibil de amănunţite ale străzilor bucureştene de altădată, cu poveşti adevărate şi personaje pitoreşti, multe încă în viaţă, multe bine cunoscute. Confesiunile unui cafegiu, care se încheie cu evenimente din zilele noastre, fac inteligibilă o lume – lumea din care s-a născut realitatea de azi.

Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 42,75 leiPRP: 45,00 lei
- 69,35 leiPRP: 73,00 lei
- 27,55 leiPRP: 29,00 lei
RECENZII