Comportamente bizare. Căscatul, râsul, sughiţul şi toate celelalte

Preț: 32,90 lei
Disponibilitate: în limita stocului
Autor: Robert R. Provine
ISBN: 978-606-587-145-8
Editura: All
Anul publicării: 2014
Pagini: 280
Format: 13 × 20
DESCRIERE
Comportamente bizare. Căscatul, râsul, sughiţul şi toate celelalte
Robert R. Provine păşeşte fără teamă pe cărări rareori bătute de alţi oameni de ştiinţă – în căutarea sughiţurilor, tusei, căscatului, strănuturilor şi a altor comportamente umane, aparent nedemne şi de joasă speţă.
Deşi multe dintre activităţile prezentate în Comportamente bizare sunt contagioase, în această privinţă, niciunul dintre ele nu întrece căscatul – până şi simpla citire a cuvântului ne poate face să-i cădem pradă. Chiar dacă, adesea, îl privim ca pe un semn de somnolenţă sau plictiseală, căscatul ne oferă indicii despre dezvoltarea socialităţii şi capacităţii noastre de a empatiza cu ceilalţi. Implacabilul său mecanism de transmitere ne reaminteşte că, uneori, suntem programaţi neurologic să ne comportăm ca nişte simple animale de turmă inconştiente.
„Deschideţi cartea aceasta, care se bazează pe cercetări serioase, dar care se citeşte ca un roman poliţist, şi descoperiţi lucruri pe care nici nu vi le-aţi fi imaginat vreodată despre aceste comportamente.”
Frans de Waal, profesor la Universitatea Emory şi autor al lucrării The Age of Empathy (2009)

Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 118,80 leiPRP: 132,00 lei
- 47,20 leiPRP: 59,00 lei
- 42,75 leiPRP: 45,00 lei
RECENZII