„Trei oameni, trei barbati cu totul diferiti, cu femeile, durerile, copiii, luptele si, mai presus de orice, incercarile lor de a pune mina pe ceea ce s-ar putea numi, daca nu esenta vietii, macar ceea ce, in final, a facut-o frumoasa. De aici isi trage sevele melancolia care strabate amplul poem al lui Moni Stanila – din faptul ca in aparenta pune in abis istoria mare prin depanarea succinta a istoriei mici, pe cind adevaratul ei motor este cautarea acelor scurte, inefabile, delicate momente care fac din viata noastra ceva ce trebuie/a trebuit trait, chiar sub cizma necrutatoare si de multe ori absurda a Istoriei.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)