Casa lui Dostoievski

Preț: 28,95 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 978-973-124-448-8
Editura:
Anul publicării: 2009
Pagini: 432
Format: 12x18

DESCRIERE

Chile, după al Doilea Război Mondial. Un tânăr scriitor, Poetul, îşi împarte viaţa între băutură, flirturi şi prietenii cu personaje colorate ale boemei literare. Îndrăgostit de frumoasa Teresa, o întâlneşte din nou în anii '60, la Paris, unde cei doi trăiesc o pasiune clandestină.

Din Europa ajunge la Havana, într-o Cubă revoluţionară, unde regimul Castro înfierează intelectualii ca „burghezi contrarevoluţionari“, iar scriitorii sunt obligaţi să-şi facă autocritica. Se întoarce definitiv în Chile, chiar în momentul instaurării dictaturii lui Augusto Pinochet. Epoca Allende se sfârşise, iar universul său nu va mai fi niciodată la fel.

Casa lui Dostoievski a primit Premiul Iberoamerican de Proză Planeta–Casamérica 2008.

„Un roman care emoţionează şi destinde, care te pune pe gânduri. Manifestul irepetabil al unei întregi generaţii.“

„O celebrare a dragostei care transcende şi opera, şi politica, şi timpul. Începe senin şi se termină cu gemete.“
Letras Libres

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0310 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).