„Carol al II-lea aparţine istoriei României, asupra căreia a domnit zece ani şi încă într-o perioadă fastă, într-un moment de culme al destinului naţional. În perspectiva a peste şaizeci de ani de la dispariţia sa, el rămâne o personalitate fascinantă, cu merite şi cu defecte. I se pot reproşa şi crime, dar trebuie recunoscută şi opera sa de construcţie. Nu i se poate imputa că n-a fost român, căci şi-a iubit ţara, neîndoielnic, în felul său, ca fiind a lui. Oricum, locul său, ca al oricărui conducător al acestei ţări, se cuvine a fi în cartea de istorie a românilor, şi doamna Marcou îşi aduce contribuţia în largă măsură prin lucrarea domniei sale la această firească reaşezare.”