Carlo Carlini, iluzionism
Preț: 16,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Mircea Daneliuc
ISBN: 973-669-015-6
Editura: Curtea Veche
Anul publicării: 2003
Pagini: 288
Format: 13x20
DESCRIERE
Carlo Carlini, iluzionism
Volumul de faţă semnat de Mircea Daneliuc include, pe lângă piesa de teatru inedită Carlo Carlini, iluzionism, doua piese apărute în volumele cu titlurile: "Şchiopul binemirositor. Antichităţi în doua parti" (1999, ed. ALLFA) şi "Doi pinguri" (2000, ed. Cartea Româneasca). În ambele cazuri, pentru această apariţie, autorul a operat intervenţii în textul literar.
*
O paradoxală construcţie ironică, alcatuită dintr-un material tragic.
Realistă, piesa lui nu se termină cu o volatilă sinucidere în doi, ci cu o ruptură de mahala, nu mai puţin patetică în monologul final al femeii părăsite, o exceptională pagină literară.
Este nu numai un text literar scris cu aplomb, ci şi scenariul complet al unui spectacol în care poţi găsi din toate câte ceva: amărăciune, lirism, disperare, abjecţie şi frică. Lucru previzibil, de altfel, pentru un regizor care, toată viaţa, şi-a scris singur scenariile.
(Mircea Ghiţulescu)

Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 57,00 leiPRP: 60,00 lei
- 33,15 leiPRP: 39,00 lei
- 25,76 leiPRP: 28,00 lei
RECENZII