Cântecul greierilor de sub calea ferată

Cântecul greierilor de sub calea ferată

La debut, poeţii sunt în general năvalnici şi debordanţi, bubuitori sau tânguitori, contând pe dispoziţia simpatetică a cititorului. Vor să spună şi să exprime totul, să nu lase nimic deoparte, ca element al lumii înconjurătoare ori ca nuanţă infinitezimală a stărilor interioare.
Între textualism şi milenarism, Ciprian Măceşaru se află într-o intersecţie deschisă încă mai multor posibilităţi. Poemele în proză pe care le scrie, sau proza lui poematică (dacă vrem să întoarcem sintagma), îi oferă toate libertăţile exersării imaginaţiei, fără să-l apese cu constrângeri prozodice. Autorul nu trebuie să-şi înscrie viziunea în tipare formale, să o segmenteze pentru a obţine o pereche de rime şi să o contorsioneze după un anumit ritm. Poetul este liber în paginile lui (aici pline de rânduri compacte, dincolo înfăşurate în mari spaţii albe), cântând ca un greiere sub calea ferată a tonelor de literatură scrise până în prezent.
Această presiune culturală, pe care unii colegi de generaţie nu o înregistrează, având ei o salvatoare ignoranţă, este puternic resimţită de Ciprian Măceşaru. Ca unul dintre papii postmodernismului, Umberto Eco, acesta ştie că de fapt totul s-a mai scris. Şi atunci, ne apare în fiecare filă a lui, în fiecare text aproape, bifurcaţia, întretăierea drumurilor.
Cert este că nici ritmul interior şi nici nivelul artistic al textelor sale nu prezintă ruperi, zigzaguri periculoase, disonanţe şi excepţii regretabile de la regulă. Poetul se înfăţişează, la debut, deja format, matur, cerebral, conştient de sine.
Daniel Cristea-Enache

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie