Al treilea roman din seria Verhœven
Laureat International Dagger 2015

Martoră a unui jaf pe Champs-Élysées, Anne Forestier, noua iubită a comisarului Verhœven, reuşeşte să scape cu viaţă de atacatorul ei. Rămâne însă desfigurată şi cu traume adânci.
Verhœven se implică trup şi suflet în această anchetă, ce devine o chestiune strict personală, mai ales că infractorul, un recidivist de o cruzime nemaiîntâlnită, e hotărât să o găsească pe Anne...
Astfel, între cei doi bărbaţi are loc o confruntare pe viaţă şi pe moarte, în care Verhœven se arată necruţător şi violent, gata să renunţe la toate principiile sale.
Dar cine e, de fapt, vânătorul? Şi cine este victima?

Dacă, să zicem, personajul Alex este inspirat din Manon Lescaut, Camille aduce foarte mult cu Toulouse Lautrec. Unul dintre marile regrete ale mele este că nu ştiu să desenez, aşa că am inventat un personaj care ştie să o facă. Avantajul de a avea un personaj artist (chiar şi unul ratat, cum e Camille) este că poate vorbi şi un alt limbaj în afară de cel al investigaţiei criminale. În sfârşit, creând-o pe mama lui Camille, o femeie rea, dar o mare artistă, a fost pentru mine un mod de a-l pune pe Camille sub semnul unei contradicţii care îl va bântui în toată trilogia.
Pierre Lemaitre

Lemaitre ştie să se reinventeze, să surprindă la fiecare nouă carte. La fel stau lucrurile şi cu Camille: o construcţie perfectă, cu răsturnări de situaţie imprevizibile. Alert şi impresionant, al treila roman din seria Verhœven nu-şi dezamăgeşte cititorii. -- L’Humanité

„Cât despre Anne, aceasta abia dacă reuşeşte să iasă din coşmar, încercând să găsească un sens lucrurilor care se petrec în jurul ei. Când îşi ridică fruntea, camera îi înregistrează pentru o clipă chipul. E sfâşietor.
Când descoperă asta, Camille este atât de impresionat, încât încurcă tastele telecomenzii, mai încearcă de două ori, opreşte imaginea, dă înapoi, apoi nici măcar nu o mai recunoaşte. Nu găseşte nimic în comun între Anne, cu figura ei luminoasă, cu privirea veselă, şi faţa aceasta înecată în sânge, buhăită, cu ochii pierduţi şi goi, părând a-şi fi dublat volumul şi a-şi fi pierdut forma."

Pierre Lemaitre s-a dedicat scrisului după o lungă carieră ca profesor de literatură. Romanele sale noir au mare succes de public şi de critică, multe fiind şi premiate: Travail soigné (Irène) – Prix Cognac 2006, Robe de marié (Meilleur Polar Francophone 2009), Cadres noirs (Prix Le Point du Polar européen 2010). La revedere acolo sus (Editura Trei, 2014) i-a adus Premiul Goncourt în 2013. La Editura Trei au apărut primele două romane din seria Verhœven, Irène şi Alex (distins cu Crime Writers Association International Dagger Award).