Arta de a fi

Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Erich Fromm
ISBN: 978-973-707-877-3
Editura: Trei
Anul publicării: 2012
Pagini: 192
Format: 13 × 20
DESCRIERE
Arta de a fi
Într o lume dominată de consumerism, de goana după avere şi onoruri şi de falsele reţete pentru fericire, Erich Fromm ne învaţă cum să ne eliberăm de iluzii şi de ideile primite de a gata şi cum ne putem exploata energiile lăuntrice pentru a duce o viaţă cu sens. Trecerea de la existenţa preocupată de posesie şi îmbogăţire („a avea") la un trai bazat pe conştientizarea şi dezvoltarea propriilor calităţi sufleteşti („a fi") conduce, în mod iminent, la o stare de iluminare psihică şi de bogăţie spirituală. Dacă în volumul A avea sau a fi?, Fromm discută soluţiile politico economice pentru o viaţă autentică, în cartea de faţă el se opreşte asupra tehnicilor individuale de concentrare şi de trezire spirituală, de meditaţie orientală şi de autoanaliză în cheie freudiană. Toate acestea sunt menite să sporească puterea noastră de a iubi, de a gândi critic şi de a acţiona creativ şi productiv.
Autoanaliza şi în special exerciţiile de respiraţie şi de conştientizare se pot face ori de câte ori nu eşti ocupat cu altceva, ca atunci când te afli în metrou sau în avion. Toate aceste prilejuri ar trebui să fie utilizate pentru o formă sau alta de atenţie concentrată, în loc să începi să citeşti o revistă, să vorbeşti cu cineva sau să visezi cu ochii deschişi. Odată ce ai căpătat obiceiul de a face acest lucru, astfel de situaţii când nu ai „nimic de făcut" devin bine-venite, deoarece te îmbogăţesc şi îţi procură satisfacţie.
În volumul de faţă, Erich Fromm ne propune căile de realizare a conştientizării de sine şi ne împărtăşeşte paşii către a fi, pe care i a parcurs el însuşi zilnic, acordând o atenţie sporită autoanalizei, ca una dintre aplicaţiile psihanalizei. -- Rainer Funk
Erich Fromm este nu doar un psiholog cu o intuiţie ascuţită, ci şi un scriitor
de talent. -- Chicago Tribune
• Erich Fromm (1900-1980), sociolog şi psihanalist, a făcut parte din Şcoala de la Frankfurt, iar în 1933 a emigrat în SUA. Editura Trei a mai publicat volumul său A avea sau a fi?

Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 118,80 leiPRP: 132,00 lei
- 47,20 leiPRP: 59,00 lei
- 42,75 leiPRP: 45,00 lei
RECENZII